Rapid a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ASU Politehnica Timişoara, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii 2.
Autorul singurului gol al meciului, Antonio Sefer a vorbit imediat după joc:
”A fost o execuţie frumoasă, mă bucur că am marcat. Îmi dau încredere reuşitele acestea şi sper că continui cât mai mult aşa. Suntem Rapid, toate echipele vor veni să joace cu noi să îşi dea viaţa şi chiar dacă mai avem două meciuri trebuie să scoatem un punct. Sperăm să câştigăm cu ei (n.r Craiova), avem o revanşă faţă de ei. Sper să dăm tot ce e mai bun din noi ca să îi batem din orice punct de vedere. Îi aşteptăm aici. Ei ne-au tratat într-un mod nu prea frumos, ne-am călcat peste picior şi îi aşteptăm aici. Este cea mai mare dorinţă cu oltenii să îi batem, pentru că nu au fost nişte momente frumoase acolo. Am fost matematic bătuţi din orice punct de vedere.” a spus Antonio Sefer, la finalul jocului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În minutul 17, de la oaspeţi a fost eliminat Bocşan, iar două minute mai târziu Hlistei, de la Rapid, a ratat un penalti.Rapid ocupă locul 2 în clasament, cu 49 de puncte, în timp ce ASU Poli este pe 5, cu 39 de puncte. Lider este U Craiova 1948, care are 50 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: antonio sefer