Fostul fotbalist Ovidiu Herea a vorbit despre Ianis Zicu, lăudând stilul său echilibrat şi relaţia apropiată pe care o are cu jucătorii.
Ianis Zicu (41 de ani) a semnat la începutul lunii iunie cu Farul, după ce a promovat cu Metaloglobus în SuperLigă.
Zicu este înscris la cursurile pentru obţinerea licenţei PRO şi este doar o chestiune de timp până când va putea fi antrenor principal cu acte în regulă la Farul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ieri, Farul a învins-o pe CFR Cluj, în Gruia, cu 2-0. În acest moment, echipa lui Hagi ocupă locul 7 în Superligă şi este în lupta pentru un loc de play-off. Farul are 19 puncte acumulate în 14 etape, la egalitate cu Oţelul, aflată pe locul 6.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ovidiu Herea, despre Ianis Zicu: "E un antrenor care dă încredere şi ţine vestiarul unit”
Ovidiu Herea şi Ianis Zicu au colaborat în trecut la Metaloglobus, iar fostul mijlocaş îl cunoaşte bine pe actualul tehnician al Farului. Acesta a vorbit despre stilul lui Zicu şi felul în care reuşeşte să menţină echilibrul în vestiar.
"Îmi place Zicu, iar din informaţiile pe care le am Zicu e genul de antrenor care nu pune presiune, dă încredere, vorbeşte cu jucătorii când au probleme şi şi-a apropiat fotbaliştii. E important să ai jucătorii de partea ta.
E important să ai antrenorul lângă echipă, dar nu ştiu legile în cazul lui. Dacă eşti în curs de obţinerea licenţei Pro... (n.r. ar trebui să ai derogare)", a spus Ovidiu Herea, la Prima Sport 1.
- Citește și
- Belinda Bencic a câştigat turneul de la Tokyo, al zecelea trofeu al carierei
- LIVE VIDEO | FCSB - UTA, de la 20:30, pe Orangesport.ro. Campioana are doar varianta victoriei
- ”Chivu se prăbuşeşte!” Presa din Italia a reacţionat dur, după ce Inter a fost învinsă de Napoli: ”Cel care a plătit preţul”
- Jucătorul de la CFR Cluj şi-a turnat cenuşă în cap, după ce ardelenii au suferit un nou eşec: ”Suntem singurii vinovaţi”
- Alex Marquez a câştigat Grand Prix-ul Malaysiei
- LIVE VIDEO | Metaloglobus – Universitatea Craiova, ACUM, pe orangesport.ro. A început partida. Baiaram, titular
- Dan Petrescu, înapoi la CFR? Fostul preşedinte din Gruia a lansat o altă ipoteză: "Vă spun eu”
Afla mai multe despre: farul, ianis zicu, ovidiu herea








