You are here:

Simona Halep, desfiinţată de fostul doctor al naţionalei: „Mi-ar fi ruşine să pozez în victimă! Asta spune multe despre caracterul ei”

Simona Halep, desfiinţată de fostul doctor al naţionalei: „Mi-ar fi ruşine să pozez în victimă! Asta spune multe despre caracterul ei”

Tenis

Comentarii

Simona Halep a fost atacată dur de Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale de fotbal.

Simona Halep, făcută praf de fostul medic al echipei naţionale

Doctorul Pompiliu Popescu consideră că Simona Halep este vinovată în totalitate pentru situaţia în care se află. Ba mai mult, îi reproşează acesteia că a greşit modul în care a gestionat criza de imagine prin care trece. Medicul e de părere că dacă jucătoarea şi-ar fi asumat din prima vina, ar fi avut mai mult de câştigat decât dacă pozează în victimă.

„Să fie achitată nu cred, poate o avea şanse să îi fie redusă suspendarea iniţială de patru ani. Dar nu îi poate fi redusă cu mult, iar ea e deja în vârstă pentru sportul profesionist, deci oricum nu văd cum să mai revină pe teren. Noi am mai discutat şi ţi-am mai spus: păcat că îşi încheie cariera urât! Se întâmplă aşa ceva fiindcă a ales o cale greşită, a fost sfătuită prost.

Da, ea a ales să învinovăţească oameni, instituţii, laboratoare, a mers pe o cale pe care nu avea nicio şansă de succes. Mai bine ar fi recunoscut, “da, am greşit!”. Aşa, oamenii, suporterii ei, ar fi înţeles că era vorba, într-adevăr, despre o greşeală şi atât. Continuând să susţină că a fost vina altora şi că nu s-a dopat, Simona le dă motive celor care s-ar putea întreba “oare a făcut aşa ceva doar acum? Nu cumva a procedat la fel pe tot parcursul carierei şi toate performanţele ei au fost realizate cu ajutorul dopingului?”.

Adrian Mutu a procedat mai corect şi mai eficient, nu a contestat laboratoarele, a acceptat pedepsele care au fost mici şi a revenit pe teren. El a recunoscut că a greşit. Dar asta vine din educaţia pe care Mutu a primit-o de la părinţii lui. Comportamentul pe care-l are acum Simona Halep spune ceva şi despre caracterul ei.

Mi-ar fi ruşine! Mi-ar fi ruşine să susţin aşa ceva! Dacă sunt prins la volan cu o alcoolemie-record, eu îi aduc pe nea Gică şi pe nea Gogu ca să demonstrez că nu eram beat? În antidoping contează proba, iar Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Şi am încheiat discuţia!

Dacă acest Tribunal din Lausanne o achită pe Simona Halep înseamnă că trebuie să fie desfiinţat tot ceea ce ţine de antidoping: WADA, Agenţia Mondială, laboratoarele. Păi, ce rost mai au dacă un sportiv depistat dopat şi suspendat pentru patru ani de către un tribunal independent e făcut nevinovat la TAS? Apropo de procese, am câştigat toate procesele pe care le-am avut cu Răzvan Burleanu, ceea ce mă face să fiu foarte fericit”, a declarat Pompiliu Popescu, potrivit Fanatik.

Afla mai multe despre: simona haleptenispompiliu popescu 

viewscnt
Articole similare