Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, la plecarea la Paris pentru tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor, că după părerea sa Simona Halep nu este vinovată în cazul de dopaj judecat de TAS în aceste zile.
“Alături de ea, forever! Alături de ea, forever. Nu este greşeala ei, nu mi se pare că Simona ar fi folosit conştient cine ştie ce substanţe. Simona, probabil că a fost îndrumată greşit de cine ştie cine. Nu ştiu ce a gândit Mouratoglou, dar este unfair, dacă a făcut treaba asta”, a declarat Mihai Stoichiţă, potrivit as.ro.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cu sediul la Lausanne, a început miercuri audierile în cazul în care Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Audierile sunt programate de miercuri până vineri şi nu se ştie când va anunţat decizia forul de la Lausanne, putând fi o chestiune de zile sau de luni.
Joi, de la ora 19:00, la Paris va avea loc tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor, ediţia 2024-2025. România va evolua în Liga C, fiind prima naţională în cea dintâi urnă valorică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- OFICIAL | Refuzaţi de Olăroiu, turcii de la Trabzonspor au făcut un transfer important
- Marea dezamăgire a lui MM Stoica: "E hilar. Mi-am dorit atât de mult, dar acum regret această decizie". Ce l-a nemulţumit pe oficialul FCSB
- Quincy Promes a pierdut apelul şi a fost condamnat la 18 luni de închisoare. Fotbalistul va mai fi audiat într-un alt dosar unde riscă să steau alţi nouă ani după gratii
- ULTIMA ORĂ | "Prioritate". Barcelona, all-in pentru transferul fostului fotbalist de la Dinamo
- Universitatea Craiova primeşte întăriri!
- Dezvăluiri uluitoare din procesul de viol al lui Dani Alves. Ce s-a întâmplat în noaptea respectivă: "A fost foarte mult alcool. Am băut de la 14:30 până la 2:30 dimineaţa"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, mihai stoichţă