Simona Halep a declarat, sâmbătă, că este foarte mulţumită de prestaţia sa în meciul cu Iulia Putinţeva, din sferturile de finală ale turneului de la Roma.
“Sunt foarte mulţumită de jocul meu, m-am simţit bine pe teren, m-am simţit mult mai bine decât la meciul trecut. Totuşi, nu este uşor să joci împotriva Iuliei tot timpul şi a trebuit să fiu concentrată ca să-mi fac treaba. Am simţit terenul, serviciul a fost foarte bun. A fost un meci foarte bun, poate cel mai bun de la acest turneu”, a spus Halep.
Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în semifinale la turneul de la Roma, după ce adversara sa, Iulia Putinţeva, din Kazahstan, locul 30 mondial, a abandonat în setul doi al meciului de sâmbătă. Halep a câştigat primul set cu scorul de 6-2, iar în al doilea conducea cu 2-0, după 48 de minute de joc. Adversara sa a acuzat dureri la spate.
În semifinale, Halep va evolua cu învingătoarea meciului dintre belarusa Victoria Azarenka, locul 14 mondial, şi spaniola Garbine Muguruza, locul 17 mondial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Ambele joacă la fel, sunt obinşuită cu aceste meciuri. Sunt două luptătoare. Este o provocare mare, sunt în semifinale, trebuie să mă bucur de asta şi că încerc să joc cât pot de bine”, a mai declarat Simona Halep, citată de News.ro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: halep