Simona Halep a revenit în ţară, sâmbătă dimineaţă, de la Lausanne, unde, timp de trei zile, a fost audiată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Simona Halep s-a întors de la TAS
Simona nu a dorit să ofere prea multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat la Lausanne şi le-a cerut jurnaliştilor să-i fie respectată tăcerea.
"V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul. Vă rog frumos să înţelegeţi. Chiar e necesară toată nebunia asta?", le-a spus sportiva jurnaliştilor care au aşteptat-o la aeroport.
În cele trei zile la Lausanne au fost audiaţi la TAS martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.
Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.
- În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.
Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gohier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.
- Tot atunci, Simona a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.
- Citește și
- Avocatul Simonei Halep, reacţie după audierile de la TAS: „Argumentele noastre au fost auzite!”
- Simona Halep, după audierea de vineri, de la TAS: ”Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieşi la iveală
- Ultima zi a audierilor în cazul de dopaj al Simonei Halep la TAS! Ce se întâmplă cu decizia. Ultimele informaţii din Lausanne
Afla mai multe despre: gohier, mouratoglou, halep