Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Sincer, nu mai speram". Octavian Popescu, după golul superb din FCSB - FC Voluntari. Cum a comentat declaraţiile lui Gigi Becali despre el | VIDEO

"Sincer, nu mai speram". Octavian Popescu, după golul superb din FCSB - FC Voluntari. Cum a comentat declaraţiile lui Gigi Becali despre el | VIDEO

FCSB

Comentarii

Octavian Popescu a reuşit un gol superb în FCSB - FC Voluntari, scor 1-0, şi a oferit prima reacţie după ce a adus victoria echipei sale.

Octavian Popescu, după FCSB - FC Voluntari, scor 1-0

Jucătorul favorit al lui Gigi Becali, Octavian Popescu, a marcat superb de la 30 de metri la ultima ocazie a partidei cu ilfovenii. Şutul său de la distanţă a intrat în poartă, iar tânărul jucător a oferit primele impresii. 

"Suntem foarte fericiţi, că n-am mai câştigat de două, trei meciuri şi e importantă victoria la moral. Acum începe şi play-off-ul şi e bine că am reuşit să câştigăm. 

Sunt foarte fericit că am reuşit să marchez, la ultima fază a meciului şi cu terenul foarte greu. Sincer, nu mai speram. Eu... Nu ştiu colegii. E bine că marchez foarte frumos.

Sunt fericit, e o ambiţie în plus (n.r. întrebat cum reacţionează la declaraţiile lui Gigi Becali prin care-l laudă)", a declarat singurul marcator al partidei de pe Arena Naţională, la final. 

VIDEO FCSB - FC Voluntari, în Liga 1

FCSB a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), pe FC Voluntari, în etapa a XXX-a a campioantului naţional Liga 1. FCSB încheie sezonul regulat pe locul 2, la 14 puncte de liderul CFR Cluj. După înjumătăţirea punctelor, diferenţa va fi de şapte puncte.

Clasamentul este următorul: 1. CFR Cluj - 76 de puncte, 2. FCSB - 62, 3. CS Universitatea Craiova - 51, 4. Farul – 48, 5. FC Voluntari - 47, 6. FC Botoşani - 46, 7. FC Argeş - 45, 8. UTA – 40, 9. Rapid – 40, 10. Sepsi – 39, 11. Chindia - 35, 12. FC U Craiova – 33, 13. CS Mioveni - 29, 14. FC Dinamo - 17, 15. Academica Clinceni – 14, 16. Gaz Metan Mediaş – 10.

Echipele CFR Cluj, FCSB, CS U Craiova, Farul şi FC Voluntari sunt calificate în play-off. Ultima formaţie care va juca în lupta pentru titlu şi cupe europene va fi stabilită după meciul FC Botoşani - FC Argeş, de luni, de la ora 17.30.

Ultimul joc al sezonului regulat, Universitatea Craiova - Farul Constanţa, este tot luni, de la ora 20.30.

Afla mai multe despre: octavian popescufcsb voluntari 1-0 

viewscnt
Articole similare