Joi seară, la scurt timp după partida Hermannstadt - FCSB, scor 2-2, Joyskim Dawa (27 de ai) a postat pe Instagram o fotografie cu mai multe mesaje jignitoare primite din partea unui fotbalist din Liga 3, trecut şi pe la Rapid, Robert Stănici.
Expresiile folosit de către jucătorul celor de la CSM Cetatea Turnu Măgurele sunt halucinante, sub orice critică, şi fac subiectul unei anchete a Comisie de Etică şi Disciplină a FRF.
”Eşti retardat? Două goluri? Slab nenorocit, eşti cel mai slab fundaş din Liga 1. Rahat prost, f*****g n***a. Să mă s*** negrule. Mânca-mi-ai p*** de negru”, aşa s-a exprimat fotbalistul care până în vara lui 2022 a evoluat la Rapid.
Soţia lui Dawa a ieşit la atac
Soţia lui Joyskim Dawa, Sofya, a trecut prin 1.000 de stări de joi seară până în momentul de faţă, din cauza mesajelor pline de ură primite de partenerul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În primul mesaj, Sofya a condamnat total rasismul din România, cu completarea că fotbalul din Superligă ar juca de Liga 2 fără aceşti jucătorii de culoare.
- De asemenea, din acest motiv România nu are niciun jucător în Ligue 1, la cel mai înalt nivel al fotbalului din Franţa.
”Comentariile voastre sunt inacceptabile. Suntem mândri să fim negri şi africani. Aş fi încântată să spun aceleaşi lucruri despre numărul aproape inexistent de jucători profesionişti români din prima ligă franceză.
Să insulţi o persoană de culoare în 2023 demonstrează cât de deschis la minte eşti, aşa că ieşi afară şi vezi ce are de oferit lumea! Uitaţi-vă la echipele din toate campionatele, fără aceşti „negri” fotbalul ar fi la fel de plictisitor ca meciurile voastre din Liga 2.
Mergeţi şi citiţi-vă Biblia din nou, pentru că rasismul şi pariurile sunt păcate. Am spus ce am spus şi nu-mi pare rău”, a postat Sofya pe Instagram.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În ultimele ore, Sofya a postat mai multe mesaje pe contul personal de Instagram. Într-unul dintre ele îi îndemna pe cei care produc această ură rasială să-şi verifice mai bine consoartele, deoarece acestea sunt total impresionate de ”negrul” (n.r - Dawa) pe care îl are lângă ea.
”Oh, şi aţi face bine să verificaţi cui trimit mesaje iubitele voastre, pentru că pare că fetelor din România le-ar plăcea la nebunie să fie cu «negrul» meu”, scris Sofya.