You are here:

Spania ia tot la fotbal! ”Furia Roja”, campioană olimpică. Colegul lui Andrei Raţiu de la Rayo, eroul din finala dramatică cu Franţa

Spania ia tot la fotbal! ”Furia Roja”, campioană olimpică. Colegul lui Andrei Raţiu de la Rayo, eroul din finala dramatică cu Franţa
Comentarii

Spania este şi campioană olimpică! ”Furia Roja” a cucerit şi medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, după o finală absolut dramatică împotriva Franţei.

Eroul Spaniei din prelungirile finalei olimpice cu Franţa, coleg cu Andrei Raţiu la echipa de club

Spania a câştigat medalia de aur la turneul olimpic de fotbal masculin de la Paris, după ce Sergio Camello a marcat de două ori în prelungiri, obţinând o victorie dramatică, scor 5-3, în faţa gazdelor din Franţa, într-o finală încrâncenată, vineri, pe stadionul Parc des Princes.

Echipele erau la egalitate, scor 3-3, după două reprize, dar Camello a marcat în minutele 100 şi 120+1 pentru a aduce Spaniei primul său titlu olimpic de după 1992.

Franţa a reuşit o revenire incredibilă după ce a fost condusă cu 3-1 şi a trimis meciul în prelungiri, Maghnes Akliouche reuşind un gol în minutul 79, înainte ca o revizuire VAR să acorde gazdelor un penalty pe care Jean-Philippe Mateta l-a transformat în prelungiri.

Sergio Camello, eroul Spaniei din prelungiri, în vârstă de 23 de ani, este cotat doar la trei milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com. În prezent, este legitimat la Rayo Vallecano, acolo unde este coleg şi cun internaţionalul român Andrei Raţiu.

În sezonul trecut, atacantul central a jucat 30 de meciuri în La Liga şi a livrat trei goluri şi o pasă decisivă. El a ajuns anul trecut la Rayo, fiind cumpărat cu cinci milioane de la Atletico Madrid, clubul unde a crescut şi s-a format ca jucător.

Afla mai multe despre: jocurile olimpicespaniafranta 

viewscnt
Articole similare