You are here:

Sparge gheaţa Cristiano Ronaldo? N-a marcat niciodată împotriva lui Leo Messi în Liga Campionilor. Argentinianul a înscris de trei ori

Sparge gheaţa Cristiano Ronaldo? N-a marcat niciodată împotriva lui Leo Messi în Liga Campionilor. Argentinianul a înscris de trei ori

Fotbal

Comentarii

Juventus Torino o va înfrunta pe FC Barcelona pe Camp Nou, marţi seara, în direct la Telekom Sport 1, iar Cristiano Ronaldo speră să înscrie cu această ocazie primul său gol în Liga Campionilor împotriva argentinianului Lionel Messi, scrie presa italiană.

Cristiano Ronaldo a marcat recent al 750-lea gol din cariera sa, fiind golgheterul all-time al celei mai importante competiţii continentale intercluburi, cu 132 de goluri. Portughezul nu a reuşit să puncteze împotriva lui Messi într-un meci din Champions League, în timp ce vedeta argentiniană a înscris de trei ori în cinci meciuri.

Cei doi mari rivali se vor duela din nou pe Camp Nou, marţi, în prima confruntare directă după transferul lui Ronaldo de la Real Madrid la Juventus, în vara anului 2018. Atacantul lusitan, în vârstă de 35 ani, a ratat prima manşă a dublei cu FC Barcelona din actuala ediţie a Ligii Campionilor, disputată în luna octombrie la Torino, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19.

Cristiano Ronalo şi Lionel Messi au jucat în total 35 de meciuri unul împotriva celuilalt, argentinianul fiind în avantaj, cu 15 victorii şi 21 de goluri marcate. Cristiano Ronaldo a înscris la rândul său de 18 ori şi a câştigat 9 partide disputate până acum în toate competiţiile împotriva starului Barcelonei.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare