SPECIAL

Ioana Bortan (33 de ani) e femeia pe care ţi-o doreşti alături de tine la un meci Real Madrid - PSG. E fotbalistă. Şi chiar dacă a început târziu fotbalul profesionist, şi-a pus amprenta atât la echipele de club la care a jucat, dar şi la naţională, unde este al doilea căpitan pentru România.

Este mijlocaş, a făcut gimnastică ritmică şi atletism, acum pune umărul la succesul lui Olimpia Cluj şi al lui Cristi Dulca la naţionala feminină de fotbal, iar când are puţin timp liber merge la serviciu. Mai multe despre ea, în interviul acordat pentru Telekomsport.

Există şi în prezent un stigmat legat de o femeie care joacă fotbal. Cum a fost pentru tine, cum e să fii fotbalistă în România?
Mentalitatea românească în ceea ce priveşte fotbalul feminin nu e neapărat una pozitivă, însă oamenii care ştiu ce înseamnă acest sport ne susţin. Sunt puţini din păcate. Pentru mine personal nu a fost niciodată un impediment care să-mi influenţeze cariera. Nu pot să fac neapărat un clasament al reacţiilor primite, mi s-a spus să mă duc la cratiţă, mi s-a spus că sunt prea bătrână. Până la urmă spectatorii se pronunţă indiferent de sport şi reacţionează la impuls.

De ce fotbal? Cum? Părinţii cum au reacţionat când le-ai spus că vrei să mergi pe drumul ăsta?
Nu a fost neapărat fotbal la început, a fost sport. Aveam puţin peste 5 ani când mergeam zilnic în sala de gimnastică, ca mai apoi după 7 ani să trec la atletism. Fotbalul a fost mereu o pasiune. De mică mă jucam fotbal cu băieţii în spatele blocului. A devenit carieră târziu, la 20 de ani abia. Părinţii m-au susţinut mereu, indiferent de alegerile făcute, deşi dacă e să fiu sinceră trebuie să recunosc faptul că mama a fost puţin sceptică la început.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Ai fost aproape întreaga carieră la o singură echipă şi într-un singur oraş, Cluj. De ce? Că oferte mă gândesc că ai mai primit.
Faptul că am început să joc fotbal târziu a fost unul dintre motive. Deja după atâţia ani de sport de performanţă, eu venisem la Cluj în primul rând pentru şcoală. Practic 5 ani nici nu s-a pus problema să plec în altă parte. Apoi am avut o oportunitate extraordinară pentru un loc de muncă, iar stabilitatea financiară a primat deci pentru mine. Da, oferte au fost mereu şi încă sunt.

Ioana Bortan: “E greu de trăit doar din fotbal”

Ai plecat însă din Cluj la KuPS. După un singur sezon ai decis să te întorci înapoi acasă din Finlanda, deşi cei de acolo ţi-au propus prelungirea contractului. De ce?
Mi-am dorit neapărat o experienţă internaţională, KuPS fiind cea mai bună opţiune dintre toate la momentul respectiv. Pot spune că sunt recunoscătoare pentru toate momentele trăite acolo şi pentru tot ce am învăţat. Pandemia mi-a dat planurile peste cap, de asta am plecat. Spun asta pentru că oferte au fost, dar am ales să rămân lângă părinţii mei acasă, ei fiind departe de mine mulţi ani de zile.

Poţi în România să trăieşti din salariul de fotbalistă aşa cum trăiesc alţii din salariul de fotbalist?
Nu, nu putem compara câştigurile fotbaliştilor cu ale fotbalistelor. Personal cred că e greu de trăit doar din fotbal. Depinde mult de posibilităţile cluburilor, dacă îţi oferă cazare şi masă poţi trăi, dacă eşti nevoit să îţi plăteşti o chirie e destul de greu de trăit din salariu şi atât.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Urmăreşti meciurile băieţilor din Liga 1? Câte dintre echipele de acolo crezi că pot fi bătute de Olimpia Cluj?
Da, urmăresc, normal. Nu m-aş hazarda să spun câte echipe ar bate Olimpia, însă pot să spun sigur că la niciun meci contra oricărei echipe masculine nu am merge cu capul plecat. Am lupta până la fluierul final.

Care este cea mai importantă performanţă sportivă pentru tine?
În sezonul 2012-2013 am ajuns în şaisprezecimile Champions League cu Olimpia Cluj. Dar uite, mai e şi naţionala, mă gândesc la meciurile de baraj din 2016 cu Portugalia. Ah, şi primul titlu cu Olimpia Cluj în sezonul 2010-2011. Au fost multe schimbări în perioada respectivă la echipă, se transferaseră în străinătate cele mai emblematice jucătoare din lot, iar pe un nucleu de 2-4 jucătoare mai “în vârstă”, de 18 – 23 de ani, şi restul junioarelor s-a format o super echipă care la finalul sezonului a devenit şi campioană naţională. Sunt multe momente faine în caiera mea. Multe.

Care este fotbalista ta preferată şi de ce?
Megan Rapinoe e. Are o personalitate extraordinar de puternică, nu renunţă niciodată până când nu se face auzită şi emană bucurie în joc.

Ce faci în afară de fotbal?
Lucrez în “timpul liber”. Sunt administrator la o firmă de imobiliare din Cluj. Am foarte, foarte puţin timp liber şi în general îl aloc familiei.

Ioana Bortan: “Dulca e unul dintre puţinii antrenori cu care mă înţeleg”

La echipa naţională simţi că s-a schimbat ceva în ultimii ani? Contaţi un pic mai mult, sunteţi vizibile mai mult?
Cred că nucleul de fete actual al echipei naţionale a ajuns la maturitate, e poate cea mai experimentată echipă naţională feminină şi clar asta face să contăm mai mult. Nu ştiu cum o să fie la schimbul de generaţie şi nici nu vreau să mă pronunţ în sensul ăsta. Ca şi condiţii la naţională au fost îmbunătăţiri de la an la an.

Te aşteptai la numirea lui Cristi Dulca pe banca tehnică?
Sincer, nu. Înainte să îmi fie antrenor îl cunoşteam doar de la televizor, deşi ironia sorţii face să trăim în acelaşi oraş. Cristi Dulca e genul de antrenor căruia îi place să lase jucătoarele să gândească singure, să aibă personalitate atât în teren cât şi în afara lui, să se exprime liber şi ceea ce e cel mai important e că ia în considerare feedback-ul de la noi. Deşi eu sunt o jucătoare încăpăţânată şi cu o foarte mare personalitate, cred că e unul dintre puţinii antrenori cu care chiar mă înţeleg.

Sunt fetele mai rele şi mai competitive în sport decât băieţii?
În general, noi, femeile, suntem mai puternice decât bărbaţii. Exact aşa este şi în sport. Suntem mai ambiţioase şi nu renunţăm până când nu ne îndeplinim scopul.

Dacă nu ai fi fost fotbalistă, ce sport ţi-ar fi plăcut să practici la nivel înalt?
Am practicat 7 ani buni de gimnastică ritmică şi tot atâţia de atletism. Deja am în spate vreo 13 ani de fotbal. Cu toate astea, gimnastica ritmică a fost şi va rămâne marea mea iubire.

De ce ai renunţat la gimnastică şi ulterior la atletism?
Eu sunt din Sighişoara. La gimnastică am renunţat din cauza condiţiilor financiare. S-a desfiinţat locul unde practicam sportul ăsta. Apoi atletismul am fost obligată să îl fac, prin prisma profilului clasei de la şcoala unde mergeam. L-am continuat şi la liceu, dar la facultate am dat de fotbal.

A fost greu în anumite momente să te simţi integrată în alte grupuri de fete din cauza fotbalului?
Nu, niciodată. Din contră. Faptul că eram băieţoasă a reprezentat un atu pentru mine. Pasiunea şi performanţele mele au fost o mândrie pentru grupurile din care am facut parte.

Ce sfat i-ai da unei fetiţe care vrea să facă fotbal? Ceva ce tu nu ai auzit des la început, dar ţi-ar fi plăcut să auzi.
Să nu renunţe niciodată la visurile ei, oricât de măreţe ar fi. Să lupte pentru ele! Şi să nu neglijeze şcoala!

Ce alegi? Un Real Madrid – Barcelona sau o sesiune de shopping?
Cel puţin în viaţa asta aleg Real Madrid – Barcelona.

Completează fraza “Să fii fotbalistă în România e ca şi când...”.
Te-ai afla într-o mulţime de oameni şi nu reuşeşti să te vadă nimeni.