PSV Eindhoven a fost spulberată de AZ Alkmaar în Supercupă, iar Dennis Man a fost înlocuit la pauză şi criticat aspru de presa olandeză.
Dennis Man, înlocuit la pauză şi criticat
PSV Eindhoven, unde este legitimat şi românul Dennis Man, a pierdut fără drept de apel Supercupa Olandei, pe teren propriu, contra celor de la AZ Alkmaar.
Campioana PSV a avut un început de coşmar. Joey Veerman a faultat şi a primit galben, VAR a intervenit şi mijlocaşul gazdelor a primit roşu, fiind eliminat, în minutul 7.
Meerdink a înscris apoi pentru oaspeţi, în minutul 25, aceştia intrând la pauză cu avantaj minim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dennis Man, care a început ca titular, a fost înlocuit în minutul 46, cu Ruben van Bommel, dar PSV a cedat total în repriza secundă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Patati a majorat avantajul lui Alkmaar, în minutul 51. A urmat golul lui Dijkstra, şapte minute mai târziu, pentru ca Daal să transforme un penalty, în minutul 66, şi să stabilească pe tabelă scorul final.
Duelul a fost analizat şi de presa din Olanda, care a criticat evoluţia tricolorului. El a fost descris drept ”invizibil”, pe fondul unei prestaţii considerate sub aşteptări.
”Antrenorul echipei PSV, Peter Bosz, a încercat să schimbe soarta meciului la pauză printr-o schimbare de jucători. Dennis Man a fost invizibil, a rămas în vestiar şi a fost înlocuit de Ruben van Bommel, care s-a confruntat astfel cu fosta sa echipă pentru prima dată de când a părăsit Alkmaar.
Şi Sven Mijnans s-a confruntat cu fosta sa echipă. Cu toate acestea, schimbarea nu a adus mari modificări în desfăşurarea meciului”, au notat jurnaliştii olandezii despre Dennis Man.
Afla mai multe despre: dennis man, psv, olanda


.webp)




