Echipa Farul Constanţa a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Sepsi Sf. Gheorghe, într-un meci al etapei a 28-a din Superliga.
Strategia lui Gică Hagi a fost pe placul lui Basarab Panduru: ”A ştiut Regele când să închidă robinetul” | EXCLUSIV
Farul a deschis scorul în minutul 22, prin Băluţă, gol validat după analiza sistemului VAR. Prima repriză, dominată copios de gazde, s-a încheiat cu golul de 2-0, înscris de tânărul Adrian Mazilu, după o pătrundere şi un şut plasat.
Farul a avut un gol anulat, în minutul 59, când David Kiki a înscris spectaculos, dar analiza VAR a relevat că faza pornise dintr-o poziţie de ofsaid. Farul s-a impus cu 2-0, după un meci în care oaspeţii nu au putut emite pretenţii, evoluând foarte defensiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru a urmărit partida dintre Farul şi Sepsi şi a lăudat strategia lui Gică Hagi: ”A ştiut când să închidă robinetul!”.
”Ştie regele. În echipa a doua au închis robinetul. Pentru că ştie că are meci în 3 zile, vine meciul de vineri, e 12 noaptea, a ştiut Regele să inchidă robinetul”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
Constănţenii sunt lideri, cu 61 de puncte, iar Sepsi rămâne pe locul 6, cu 41 de puncte.
Ce a spus Panduru despre golul lui Mazilu:
”Face totul în mare viteză, în ziua de azi toată lumea primeşte mingea, stă cu ea la picior, dar el de când a primit mingea de la Băluţă a ştiut ce trebuie să facă. Tot timpul este mingea lipită de picior, tot timpul acolo, nu îi sare niciodată departe de el. Trebuie de la meci la meci să fie mai bun”, a conchis Panduru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au evoluat următoarele echipe:
- FARUL: Aioani – Boli (Nedelcu 46), Larie, M. Popescu, Kiki (Sîrbu 68) - Artean, T. Băluţă, Grameni – Alibec (Mateus Santos 79), L. Munteanu (Morar 68), Ad. Mazilu (Borza 51). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
- SEPSI: Began - D. Ciobotariu, Bălaşa, Ninaj, R. Ispas (A. Dumitrescu 75) - N. Păun, Papa (Safranko 46, Francisco Junior 80) - I. Gheorghe (Aganovic 46), Achahbar (C. Matei 47), M. Ştefănescu – Rondon. ANTRENOR: Cristiano Bergodi