Situaţia de la CFR Cluj ar putea avea consecinţe majore atât în clasament, cât şi pe banca tehnică. Formaţia pregătită de Marius Şumudică riscă să piardă şase puncte pentru probleme financiare, iar antrenorul a transmis că nu va continua colaborarea cu ardelenii dacă sancţiunea va fi aplicată.
Potrivit informaţiilor publicate de Fanatik, neregulile au fost identificate în cadrul procedurilor de monitorizare financiară şi sustenabilitate ale Federaţiei Române de Fotbal, raportate la situaţia cluburilor de la 30 iunie 2026. CFR Cluj, UTA şi Petrolul s-ar număra printre echipele vizate, iar deciziile ar putea veni în următoarele zece zile.
Pentru formaţia din Gruia, o penalizare de şase puncte ar însemna o cădere de pe locul 9 până pe poziţia a 14-a, aproape de zona retrogradării directe. Clubul a intrat între timp în insolvenţă, însă posibilitatea depunctării l-a determinat pe Şumudică să vorbească deschis despre viitorul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Şumudică ameninţă cu plecarea dacă CFR va fi penalizată
Tehnicianul susţine că nu fusese informat despre o asemenea posibilitate şi a fost luat prin surprindere în momentul în care subiectul a fost adus în discuţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Poftim?! M-ai blocat. Eu voiam să fac o remarcă înainte să spui tu lucrul ăsta şi nici nu ştiu dacă e adevărat sau.. Eu n-am fost informat de acest lucru, n-am văzut nicăieri, dar dacă tu spui, probabil sursele pot fi credibile şi sunt credibile”, a spus antrenorul la Fanatik.
Ulterior, Şumudică a explicat că o eventuală sancţiune ar reprezenta motivul pentru care ar pune capăt experienţei sale la CFR Cluj. Acesta a invocat efortul depus pentru pregătirea echipei şi rezultatele obţinute pe teren, considerând că o penalizare administrativă ar afecta munca sa şi a jucătorilor.
”Dacă se va întâmpla ca noi să fim depunctaţi, atunci, da, colaborarea mea cu CFR se va încheia. Fiindcă eu nu pot să accept sub nicio clipă să stau la Cluj, să muncesc de dimineaţă până seara, să pierd nopţile, să mă dau cu capul de pereţi că pierd de la 2-0, să stau să analizez Dinamo o săptămână întreagă, să-mi văd jucătorii în faţă şi să mă duc în faţa lor şi să încerc să-i biciuiesc cât pot de bine, să scot cât mai multe puncte.
Apoi, pe plan sportiv (…) am luat echipa de pe locul 14 şi am ajuns pe locul 8-9 acolo şi am fost la un pas să fim aproape iar de play-off. Nu accept să mi se ia punctele şi munca mea… Nu 6, 1 punct dacă mi se ia din munca pe care eu am depus-o pe teren, nu este sub nicio formă nici vina băieţilor, nici a mea. În momentul ăla ne vom despărţi. Şi e cu litere mari. În momentul acela, Şumudică nu va mai continua cu orice risc la CFR Cluj”, a încheiat Şumi.
- Citește și
- LIVE TEXT | Începe o nouă etapă în Cupa României. Corvinul - Rapid, capul de afiş al zilei. Spectacol la Csikszereda - FC Bihor
- Antrenorul român l-a sunat pe Reghecampf după 4-1 cu Rapid! Ce i-a transmis şi ce spune despre lupta la titlu: "M-am întors în timp" | EXCLUSIV
- Nuno Campos a lămurit situaţia cu Şumudică înaintea meciului din Cupa României: "Am vrut să clarific”
- Vlad Chiricheş nu are dubii. A jucat cu Harry Kane, dar un alt fost coleg l-a "vrăjit": "L-am prins în momentul lui de glorie"
- Harry Kane, mesaj superb după ce a câştigat Balonul de Aur 2026: „Munceşte din greu în tăcere, lasă succesul să facă zgomot”







