You are here:

”Suna bine, nu?”. Reacţie din Comisia Tehnică FRF după refuzul lui Hagi: ”Era o situaţie delicată” | EXCLUSIV

”Suna bine, nu?”. Reacţie din Comisia Tehnică FRF după refuzul lui Hagi: ”Era o situaţie delicată” | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Gică Hagi a ales să NU meargă la echipa naţională a României. „Regele” fotbalului românesc l-a refuzat încă o dată pe Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Aurel Ţicleanu, după refuzul lui Hagi: ”Îmi pare rău”

Federaţia Română de Fotbal (FRF) s-a despărţit de Edward Iordănescu după campania de la EURO 2024 şi a fost nevoită să caute un înlocuitor. Prima variantă a avut de a face cu Gheorghe Hagi.

Dar Hagi a refuzat propunerea, nedorind să renunţe la proiectul său de suflet. Astfel, el va rămâne patron şi antrenor la Farul Constanţa şi va încerca să facă din nou performanţe uriaşe alături de clubul său.

Aurel Ţicleanu, vicepreşedinte Comisia Tehnică FRF, a vorbit despre refuzul lui Gică Hagi.

”Îmi pare rău, pentru că era o soluţie bună din multe puncte de vedere. Să nu uităm că la academia lui Gică s-au format foarte mulţi dintre jucătorii actuali, componenţi ai naţionalai. 

Apoi, ca un ultim argument, dacă vrem să atacăm calificarea la Campionatul Mondial, cu Hagi la timonă, vreau să spun că suna bine, nu?

El a exprimat mai bine punctul lui de vedere data trecută, când a refuzat spunând că are un proiect acolo. Dacă vă aduceţi aminte, el în momentul în care a început acest proiect a fost singur şi uşor, uşor a adus multă lume lângă el. Au venit Consiliul Local, Consiliul Judeţean, primarul, după a adus sponsori şi nu putea să plece, pentru că persoana lui a făcut ca toată lumea, toţi aceşti oameni să vină în jurul echipei, în jurul clubului.

Cam acestea sunt (n.r. - motivele), că din punct de vedere personal sunt convins că ar fi venit, dar situaţia este complexă. Ar fi trebuie să lase clubul, iar acum clubul lui trece şi printr-o perioadă delicată în campionatul nostru, unde este o lipsă de rezultate, cu a doua înfrângere acasă. Era o situaţie delicată”, a declarat Ţicleanu, în exclusivitate, pentru Orange Sport. 

În cazul în care ar fi decis să preia naţionala, atunci ar fi trebuit să renunţe atât la postul de antrenor de la Farul, cât şi la poziţia de patron, cel puţin în acte, al clubului din Constanţa.

Afla mai multe despre: gică haginaţionala românieiaurel ţicleanu 

viewscnt
Articole similare