Universitatea Craiova este aproape de a-l transfera pe Răzvan Sava, fostul titular din poarta celor de la Udinese. Sorin Cârţu a dezvăluit stadiul negocierilor.
Universitatea Craiova şi-a asigurat recent serviciile portarului Alex Maxim, ultima oară aflat sub formă de împrumut la FC Voluntari, de la FCSB. Deşi au reuşit să-şi aducă un portar de perspectivă, oltenii vor să-şi întărească lotul prin transferul unui portar cu experienţă la cel mai înalt nivel, în Serie A.
Este vorba de fostul goalkeeper al celor de la CFR Cluj, Răzvan Sava, cel care a pierdut lupta pentru statutul de titular în faţa lui Maduka Okoye.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu Pavlo Isenko accidentat încă din timpul sezonului şi indisponibil până în iarnă, "alb-albaştrii" poartă negocieri cu Udinese pentru a-l aduce pe Sava în această perioadă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sorin Cârţu: "Nu ştim dacă va apăra titular"
"Sunt avansate discuţiile. Îl ştim foarte bine pe Sava, a jucat şi la noi, la CFR. Portar care apăra la Udinese, normal. Nu sunt mulţi (n.r. portari în lot). Isenko până în iarnă... Şi nu ştii cum vine în iarnă.
L-ai luat pe Maxim. Gândeşte-te ce meciuri sunt. Primele meciuri de acum, de început. Nu ştim dacă va apăra titular sau nu. Intră în concurenţă cu Popescu. Avem un post pentru care concurenţa va fi maximă.", a declarat Sorin Cârţu, la Prima Sport.
2.500.000 de euro este cota de piaţă a lui Răzvan Sava, conform transfermarkt.com. În sezonul trecut, Sava a prins 10 jocuri în poarta celor de la Udinese, în toate competiţiile. 23 de meciuri a prins în total Sava, în Italia, la gruparea din Udine.
Afla mai multe despre: universitatea craiova, razvan sava, sorin cartu







