Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a comentat reacţiile din lumea fotbalului pe care le primeşte, în urma declaraţiilor pe care le face.
Dan Petrescu, despre meciurile din Europa ale echipelor din România
Eliminat de Pyunik din preliminariile Conference League, Dan Petrescu a vorbit, din nou, despre statutul la care au ajuns echipele din România în competiţiile europene. Antrenorul lui CFR Cluj crede că are dreptate, deşi e ironizat pentru afirmaţiile pe care le face.
"În niciun caz nu va fi uşor pentru nicio echipă, nici măcar pentru CFR. Eu mereu avertizez despre aceste lucruri, dar sunt luat la mişto. Asta e. Accept că mă ia la mişto lumea, dar după meciuri zic <<Uite, bă, că parcă a avut dreptate şi ăsta>>. Niciun meci nu e uşor, indiferent cu cine joci în cupele europene. Cine se aştepta ca PAOK să piardă în Sofia (n.r. - cu Levski)?", a declarat Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, Dan Petrescu a vorbit şi despre lotul cu care va aborda meciul din deplasare cu U Craiova 1948, duminică, de la 16:00, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro, în Superligă.
"Vedem până la ora meciului cum se vor simţi. Am lăsat ceva jucători acasă, ne gândim şi la meciul retur, după care vine alt meci, pentru că după meciul din Andorra, în care vom avea o deplasare lungă dus-întors, din păcate, în loc să jucăm duminică, jucăm sâmbătă", a mai spus antrenorul lui CFR Cluj.
Rezultatele echipelor din România în preliminariile Conference League
FCSB a fost învinsă, joi, în prima manşă a turului doi preliminar al UEFA Conference League de echipa georgiană FC Saburtalo. Unicul gol al meciului a fost marcat Nonikaşvili, în minutul 41.
CFR Cluj s-a impus cu scorul 3-0 (2-0) în faţa echipei Inter Escades,din Andorra, joi seară, pe teren propriu, în prima manşă din al doilea tur preliminar al Conference League. Ultimul gol a fost al românului Raul Feher, în propria poartă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa slovenă Olimpija Ljubljana, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.
Universitatea Craiova a remizat, joi seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa albaneză Vllaznia, într-un meci din prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj