SUPER REPORTAJ | Adrian Petre, un altfel de fotbalist. Ascultă Queen, ajută bătrâni şi copii şi a fost coleg cu Van der Vaart: ”M-a ajutat mult”

Dintr-o familie cu handbalişti şi fotbalişti, Adrian Petre nu putea sta departe de sport. Iar, spre bucuria tatălui său, a ales terenul de fotbal. Copilul cu bucle visa cu ochii deschişi la glorie, dar începuturile nu au fost tocmai în lumina reflectoarelor.

”Am început fotbalul mai repede decât am început şcoala. La vârsta de 6 ani şi câteva luni am fost cu tatăl meu la grupa de juniori a UTA. Da, la primul antrenament, când am fost, mă aşteptam să fie ca la televizor, dar, spre dezamăgirea mea am avut un antrenament în sală, la o şcoală generală şi era mult sub ceea ce mă aşteptam eu faţă de ceea ce văzusem la televizor. Dar am înţeles că mai e mult de muncă până să ajung ca cei de la televizor”, povesteşte Adrian Petre.

Copilul cuminte, ce nu le dădea bătăi de cap părinţilor, a intrat pe mâna lui Ştefan Mândru. Tehnicianul îl antrenase şi pe tatăl lui, aşa ca l-a ajutat şi pe puşti să descifreze tainele fotbalului: ”Eram energic, în sensul că îmi plăcea foarte mult sportul. Nu făceam alte prostii, nu spărgeam alte lucruri, nu ţopăiam prin casă sau chestii de genul, dar tot timpul eram cu sportul, abia aşteptam să ies afară, să mă joc cu prietenii. Făceam tot felul de jocuri ale copilăriei. Sunt fericit pentru că am prins perioada, poate ultima generaţie care a prins să nu fie în era internetului”.

Adrian mergea la şcoală şi se lauda cu tricourile starurilor din fotbal de la acea vreme: Ronaldo, Van Nistelrooy sau Kaka: ”Mi-a plăcut geografia foarte mult, mi-a plăcut fizica, la un moment dat, dar după aia, când a devenit mai grea, am lăsat-o pe sport până la urmă. Din ţară nu mi-am luat un model, pentru că tot timpul fotbalul de top era în afara ţării. Am avut şi tricoul cu el şi foarte multe amintiri cu Kaka, foarte multe faze şi goluri pe care le am în minte. El a fost idolul meu, înainte să trec la fotbalul profesionist şi să îmi schimb poziţia în teren”

Vara şi-o petrecea la bunicii din partea mamei, în judeţul Brăila, iar acolo şi-a primit o poreclă specială: ”Toată lumea îmi spunea ”Baburiu” de când eram mic. Nu ştiu de unde. Şi îmi place, pentru că îmi aduc aminte de copilărie şi de când eram mic”.

Primii bani din fotbal i-a dat la restaurant şi pe un abonament de tramvai. Iar la 16 ani a bifat primul meci în Liga a 3-a, pentru UTA: ”Cred că am fost primul junior din generaţia mea de la UTA care a avut salariu. Nu mai ştiu cât. Cred că 100 de euro aveam salariu. Pentru mine erau bani mulţi pentru că nu eram obişnuit cu bani. Prima dată când am debutat, eram în Liga a 3-a, aveam 16 ani, dar nu simţeam că este foarte greu sau că e un nivel foarte mare şi eu nu aş putea să joc. A urmat apoi anul din Liga 2-a, în care nu am jucat foarte mult. Eram ţinut ca rezervă sau câteodată chiar în tribună şi nu mi-a convenit acest lucru. Am făcut multe scandaluri, să zic aşa. Când nu mi se oferă ceea ce merit, atunci devin mai recalcitrant şi mai orgolios”.

Reporter: Vrei explicaţii?
Da, tot timpul, pentru că simţeam că merit şi poate era o nedreptate. Dar poate că a fost mai bine aşa şi următorul an mi-am dat seama că anul ăsta trebuie să fie anul meu şi anul ală am reuşit să dau tot ce am avut mai bun şi să reuşesc să plec.

A urmat însă un sezon cu 28 de goluri marcate pentru UTA, iar evoluţia lui a atras atenţia mai multor cluburi. Genoa, FCSB sau Getafe au fost interesate de serviciile atacantului, dar Adrian a ales să îşi continue drumul în Liga a doua din Danemarca, la Esbjerg. Danezii au plătit 600.000 de euro pentru el. ”Pentru că celalte erau doar vorbe şi atunci ei au venit cu prima ofertă oficială la club. Mi-a fost greu, prima parte a sezonului pentru că era o altă lume, adversarii, chiar şi antrenorii de la mine, jucătorii, colegii, condiţiile a fost ceva nou pentru mine şi a fost la început a fost mai greu să mă adaptez, dar nu a durat foarte mult. Da, este mai fizic şi mai simplu. Simplu la modul la care toată lumea joacă la siguranţă, nimeni nu se complică să facă un artificiu să iasă în evidenţă. Probabil că pentru mine, ca atacant, acest lucru este puţin mai rău, pentru că am nevoie de un pic de creativitate din partea colegilor, pentru că am nevoie să ajungă mingile la mine. Dar am încercat să mă adaptez stilului de joc”.

În Danemarca a avut ocazia să împartă vestiarul cu Rafael Van Der Vaart: ”Da, îmi aduc aminte. Prima zi când am ajuns la teren toată lumea era. A venit Van der Vaart în vestiar. Era aşa o emoţie, era aşa o emulaţie în jurul lui. Eu nu sunt genul care să merg la jucători să le cer autografe sau să intru în vorbă şi am stat la locul meu. El a venit la mine, s-a prezentat şi atunci am început să vorbesc mai mult cu el. El nu prea a jucat cât şi-a dorit, pentru că a fost accidentat, deci nu a putut să mă ajute din teren în meciuri, dar m-a ajutat foarte mult în antrenamente şi aşa să spun, teoretic mai mult”.

Departe de România, atacantul trăieşte o viaţă liniştită şi are un ritual special cu care se motivează înaintea meciurilor - ascultă melodiile celor de la Queen: ”Da, Queen, ascult foarte mult Queen. Da, aproape toate melodiile îmi plac, dar în special ”We are the Champions”, pentru că îmi trezeşte aşa o emoţie pentru că atunci când eram copil câştigam turnee şi cânta această melodie în fundal. Toate genurile de muzică ascult, în afară de rock-ul ăla nebunesc, de îţi sparge creierii. În afară de asta, ascult orice gen de muzică. Şi chiar şi stilul vechi, îmi plac foarte mult mult melodiile vechi. Îmi place să ies prin pădure să mă plimb, la aer liber, la pescuit, la un picnic. Tot timpul mi-a plăcut natura, să ies în natură, să mă relaxez. Şi cam astea ar fi. Sunt un tip mai retras, nu îmi place să ies prin cluburi, nu îmi place să ies cu prieteni, cu trupă, mai ştiu eu ce. Mie îmi place să fiu retras, cu familia, să fim într-un loc retras şi să ne relaxăm”.

Reporter: În trei cuvinte?
Ambiţios, orgolios şi modest. Eu nu vreau să mă laud, îi las pe alţii să mă laude şi să îmi descopere calităţile mele. Şi ambiţios, pentru că niciodată nu m-am dat bătut. Şi au fost perioade mult mai grele. Nu neapărat în perioada asta din Danemarca, în perioada în care eram junior am trecut peste şi m-am ambiţionat foarte tare să ajung la un nivel mare.

Cu o sensibilitate aparte, Adrian se implică în acţiunile umanitare din oraşul natal: ”Mă ajută sufleteşte mult. Sunt un tip mai sufletist, când vine vorba de copiii cu probleme sau vârstnici sau oameni neajutoraţi sau chestii de genul. Şi atunci încerc să ajut cât de mult pot. Prin intermediul ”Cetăţii voluntarilor”, din Arad, am posibilitatea să ajut copii din Arad şi spitalele din Arad, să spun aşa”.

Atacantul a fost remarcat de Bogdan Argeş Vintilă la un trial pentru naţionala sub 16 ani şi a fost apoi o prezenţă obişnuită la fiecare categorie de vârstă. Totul culminând cu o calificare la Europeanul de Tineret: ”E un sentiment frumos să fii la naţională şi sper să îl simt cât mai mult. Momentele acelea dinaintea meciului sunt emoţionante şi te gândeşti la ele, dar din moment ce ai intrat pe teren, tu doar vrei să îţi faci treaba. Pot să spun calificarea la Euro care a fost pentru mine. A avut cel mai mare impact asupra mea şi primul meu transfer. Nu ştiam la ce să mă aştept şi aveam aşa emoţii între pozitive şi nelinişte pentru că nu ştiam ce o să se întâmple. Astea două ar fi momentele care mi-au stârnit nişte emoţii diferite faţă de ceea ce aveam”.

La 21 de ani, fotbalistul este convins că va fi bifa multe  prezenţe în tricoul echipei naţionale: ”Urmăresc jucători, dar este o diferenţă între a urmări şi a te compara. Eu urmăresc şi încerc să iau de la fiecare ce are mai bun, îmi place mult Ibrahimovic. În momentul în care am trecut la fotbalul profesionist şi am început ca atacant, el a fost omul pe care îl urmăream şi îmi plăcea foarte mult. Nu îmi place să mă compar, am auzit multe vorbe te compari, te asemeni. Fiecare jucător aere stilul lui şi asta am încercat şi eu să îmi creez stilul meu de joc. Tot timpul mi-a plăcut cel spaniol şi cred că mi se potriveşte cel mai bine, dar şi cel din Germania s-ar potrivi pe stilul meu. Nu vreau să spun că mi-aş dori să merg la o echipă anume sau într-un campionat anume, ci cât mai sus posibil şi să ajung la nivelul meu maxim. Da, cred că fiecare jucător îşi doreşte să fie la naţionala mare. Şi, din moment ce am posibilitatea să joc la un nivel destul de înalt şi la naţionala U21, să ne calificăm la un Campionat European, cred că depinde doar de mine”.

Reporter: De la ce vine prenumele Tabârcea?
De la bunicul meu. El a fost originar din Ploiesti şi a fost prieten şi coleg cu Constantin Tăbârcea, fostul jucător al Petrolului. Tatăl meu a primit numele de Tăbârcea şi de aici s-a ajuns si la mine cu acest nume.

Constantin Tăbârcea era jucător al Petrolului când s-a stins la 26 de ani, în 1963. Acesta s-a prăbuşit pe teren în ultima etapa a compionatului, iar la spital a fost comstatat decesul.

Afla mai multe despre: adrian petre, romania u21