Juventus nu a putut câştiga meciul cu Lecce. În ciuda faptului că a dominat-o clar, a fost egalată la ultima fază.
Cu repetiţie! Juventus, egalată din nou pe finalul unui meci din Serie A
Juventus Torino a încheiat la egalitate, în deplasare, cu Lecce, scor 1-1, în etapa a 14-a din Serie A.
Juventus a dominat înfruntarea cu Lecce, din deplasare. Thuram (6) şi Conceicao (16) au lovit barele porţii gazdelor, iar în minutul 24 a avut gol anulat de VAR.
Golul torinezilor a picat însă destul de târziu, în minutul 68, din partea lui Andrea Cambiaso.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lecce şi-a dorit egalarea pe care a reuşit-o în minutul 90+3. Krstovic a centrat şi Ante Rebic a marcat golul de 1-1.
În clasamentul din Serie A, Juventus este pe locul 6, cu 26 de puncte, în timp ce Lecce are 13 puncte şi ocupă poziţia a 16-a.
Recent, nu cu multe etape în urmă, Juventus a mai încasat o lovitură pe final de meci după ce a avut tot 1-0 pe tabelă.
Atunci, ”Bătrâna Doamnă” a fost victima lui Cagliari şi a lui Răzvan Marin, românul de la care Juve a primit primul gol al acestei stagiuni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Criza continuă la City! Pep Guardiola i-a ironizat pe fanii lui Liverpool, după ce aceştia strigau: "Vei fi demis mâine dimineaţă”
- La superlativ! Ange Postecoglou a dat verdictul despre Radu Drăguşin, după ce l-a văzut în apărare în remiza cu Fulham
- Veste rea pentru Bayern Munchen. Cât timp va lipsi Harry Kane din cauza accidentării