Cosmin Contra este aproape să revină pe banca lui Dinamo după trei ani.
Cosmin Contra este aproape să revină pe banca lui Dinamo după trei ani.
Cosmin Contra susţine susţine că există un investitor care vrea să o cumpere pe Dinamo, însă este proces de durată. Fostul selecţioner spune că a vorbit inclusiv cu Juan Melero Marin, fost director general la Getafe, care ar intermedia tranzacţia între Dinamo şi investitorul interesat.
Cosmin Contra (43 de ani) i-a influenţat foarte mult, în bine, cariera de antrenor lui Adrian Mihalcea (43 de ani). O recunoaşte chiar antrenorul lui Dinamo. Mihalcea a fost instalat recent în funcţia de antrenor al "câinilor", după ce a fost secundul lui "Guriţă" la echipa naţională, iar acesta dezvăluit pentru Telekom Sport cum i-a influenţat acesta cariera şi alegerea de semna cu trupa din Ştefan cel Mare.