CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii I. George Ţucudean a marcat două din cele trei goluri ale ardelenilor.

Dinamo a deschis scorul în partida cu Viitorul Constanţa prin May Mahlangu. Sud-africanul a avut însă de îndeplinit o simplă formalitate, acţiunea fiind construită de Daniel Popa.
Inevitabilul s-a produs. Dinamo a pierdut prima partidă din acest sezon, eveniment anunţat încă din primele meciuri, când a fost mai mult decât evident pentru toată lumea că apărarea „Câinilor” se clatină serios. Deşi a făcut câteva transferuri în această vară, încercând să-şi acopere golurile, Dinamo nu şi-a rezolvat problemele din defensivă.