
O medalie de bronz obţinută de croaţi la Cupa Mondială de fotbal din 1998 va putea fi achiziţionată de prin licitaţie, iar valoarea estimată a obiectului este de 7.500 de euro.
O medalie de bronz obţinută de croaţi la Cupa Mondială de fotbal din 1998 va putea fi achiziţionată de prin licitaţie, iar valoarea estimată a obiectului este de 7.500 de euro.
Oficialii celor de la FC Viitorul i-au oferit replica lui Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al FCSB, care afirmase cu doar câteva zile în urmă că fotbaliştii Viitorului au foame de bani şi "foame de Steaua".
Fostul portar al Stelei Helmuth Duckadam, supranumit „eroul de la Sevilla” după ce în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, intrând, astfel, în Cartea Recordurilor, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, „în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea fotbalului românesc”, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).