Ştefan Târnovanu (21 de ani), goalkeeperul FCSB, a reacţionat la finalul meciului mare făcut cu Sepsi (0-0), în care a reuşit să ţină poarta închisă. La flash-interviu, Târnovanu a spus că a încercat să profite cât mai bine posibil de şansa primită şi i-a dedicat meciul tatălui său decedat la începutul anului.
Mihai Stoica (56 de ani), managerul FCSB, a comentat la Telekom Sport spusele lui Kyros Vassaras, şeful CCA, care a vorbit despre greşelile mari de arbitraj. Vassaras a spus despre Florin Tănase şi Andrei Ivan că simulează foarte mult, iar MM replicat şi a declarat că din moment ce a nominalizat înseamnă că grecul are interese.