Preşedintele Viitorului, Gică Popescu, a oferit primele reacţii, după demisia lui Gică Hagi din funcţia de manager al clubului. În acest moment, conducerea a pornit căutările pentru găsirea unui nou antrenor.

România ar putea găzdui încă un turneu final important, Campionatul European de Tineret 2023. Gică Popescu spune că, după ce arenele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf vor fi gata, vom avea infrastructura necesară pentru un astfel de eveniment.
Gică Popescu (52 de ani), preşedintele Viitorului, a vorbit în exclusivitate la emisiunea Sport Report de la Telekom Sport şi a anunţat că Viitorul e pregătită de reluarea Ligii 1. Deşi, iniţial, Gică Hagi a spus că e mai bine să se termine prematur sezonul, acum trupa din Constanţa e gata să reînceapă campionatul. "Baciul" a dezvăluit şi care sunt costurile pentru a ţine echipa în cantonament, în izolare.