You are here:

Thriller în Galicia! Barcelona a condus-o pe Celta Vigo cu 2-0 până în minutul 83, dar a ratat victoria. Catalanii arată semne de slăbiciune

Thriller în Galicia! Barcelona a condus-o pe Celta Vigo cu 2-0 până în minutul 83, dar a ratat victoria. Catalanii arată semne de slăbiciune

La Liga

Comentarii

Celta Vigo şi Barcelona au remizat, scor 2-2, într-un meci din etapa a 14-a din LaLiga, iar Real Madrid se poate apropia de blaugrana cu o victorie în faţa lui Leganes.

La Vigo, Raphinha a deschis scorul în minutul 15 cu o execuţie simplă, din careu. Robert Lewandowski a dublat avantajul oaspeţilor în minutul 61, după ce a rămas cu noroc la minge şi l-a executat pe Guaita.

În minutul 78, Raphinha putea face 3-0, dar şutul său a nimerit doar bara. 

Final incredibil de meci. Totul s-a năruit pentru Barcelona în doar trei minute

Dezastrul a început pentru Barcelona în minutul 83, când Casado l-a faultat pe Moriba, fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe. Peste doar câteva secunde, Kounde a pierdut incredibil un balon în careu, iar Alfon Gonzalez l-a executat pe Inaki Pena.

În minutul 86, Hugo Alvarez i-a ”electrocutat” pe catalani cu un şut la colţul lung, iar galicienii au forţat victoria.

Borja Iglesias a fost la un pas să arunce tribunele de pe Balaidos în aer în al doilea minut de prelungire, dar călcâiul lui nu l-a păcălit pe Inaki Pena. 

S-a terminat 2-2, iar Barca rămâne pe primul loc, cu 34 de puncte, în timp ce Celta Vigo este pe 11, cu 18 puncte.

 

Afla mai multe despre: laligabarcelonacelta vigo 

viewscnt
Articole similare