CFR Cluj continuă să spere la titlu, chiar dacă a făcut un nou pas greşit şi-n penultima etapă a sezonului regulat.
Adrian Mutu speră ca în play-off să se bazeze şi pe serviciile lui Filippo Falco. Mijlocaşul italian, în vârstă de 32 de ani, a părăsit-o pe Steaua Roşie Belgrad, în iarna acestui an, şi s-a alăturat lotului CFR-ului.
"A avut ceva probleme la Steaua Roşie Belgrad, au fost anumite schmbări acolo. Există o practică, a unor cluburi, când vrei să îl forţezi să plece. Îl trimiţi la echipa a doua sau nu îl mai bagi în teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Avea un contract foarte mare, aproximativ un milion de euro pe an. Clubul a vrut să se despartă, fiind probabil şi o povară financiară. Acesta este motivul pentru care au vrut să se despartă.
A făcut pregătirea de iarnă alături de un club din Italia, din liga a treia, după care a venit la noi. A semnat un contract până în vară" , a declarat Cristi Balaj pentru playsport.ro.
- 700 de mii de euro valorează Filippo Falco pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
"Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Filippo Falco este noul jucător al echipei noastre!
Crescut la academia celor de la Lecce, Falco a bifat 366 de meciuri în carieră, 55 de goluri şi 51 de pase decisive. În Italia acesta a jucat aproape 200 de partide în primele două eşaloane, unde a îmbrăcat, printre altele, tricourile celor de la Bologna, Cagliari, Lecce, Benevento, Cesena, Perugia şi Pescara.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La începutul anului 2021, mijlocaşul ofensiv a ajuns în prima ligă a Serbiei, la Steaua Roşie Belgrad, formaţie pentru care a bifat 36 de partide, şase goluri şi patru pase decisive. Alături de această echipă, Falco a fost de două ori Campion al Serbiei, câştigând şi două Cupe!
Îi urăm bun venit în Gruia şi cât mai multe reuşite alături de CFR Cluj!" , nota CFR Cluj, săptămâna trecută, pe site-ul oficial.
Afla mai multe despre: cfr cluj