Bela Fejer, portarul transferat de Sepsi pentru doar două meciuri, a revenit la echipa sa, Nyiregyhaza. Din păcate pentru el, a încasat nu mai puţin de cinci goluri în cele două meciuri pe care le-a jucat în Liga 1.
Pandemia de coronavirus a provocat o situaţie ciudată în fotbalul din România. Sepsi s-a confruntat cu foarte multe cazuri de coronavirus şi s-a văzut nevoită să-l transfere pe goalkeeper-ul Bela Fejer pentru doar trei meciuri. Până la urmă a jucat doar două partide şi acum portarul în vârstă de 25 de ani a revenit la echipa sa, Nyiregyhaza.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
S-a transferat pentru două meciuri, a luat cinci goluri şi a plecat
Pe 28 ianuarie, împinşi de numeroasele cazuri de coronavirus din lot, cei de la Sepsi făceau un anunţ surprinzător. Şefii echipei au decis să-l recheme pe Bela Fejer, un portar de 25 de ani care era împrumutat de Sepsi la Nyiregyhaza. Însă i-au transmis lui Fejer că vor să-l transfere pentru doar trei meciuri:
”Având în vedere faptul că ambii portari ai echipei noastre, Niczuly Roland şi Jesus Fernandez Collado, au fost diagnosticaţi cu COVID-19, am luat legătura cu reprezentanţii clubului Nyíregyháza Spartacus în vederea reîntoarcerii goalkeeper-ului Fejér Béla, pe termen limitat. Potrivit înţelegerii dintre cele două cluburi, el va evolua sub culorile Sepsi OSK în următoarele trei meciuri de campionat, după care se va întoarce, tot sub formă de împrumut, la Nyíregyháza Spartacus”, a fost comunicatul celor de la Sepsi.
Până la urmă, Bala Fejer a fost păstrat pentru doar două partide: 2-2 cu FC Voluntari şi 3-3 cu Poli Iaşi. Acum, după ce a primit cinci goluri în două partide, portarul în vârstă de 25 de ani a fost retrimis la Nyiregyhaza.
Afla mai multe despre: bela fejer