Şefii lui Gaziantep Gazişehir, echipă antrenată de Marius Şumudică, încearcă cel mai tare transfer din istoria clubului. Presa din Turcia scria că se poartă negocieri cu Wesley Sneijder, dar mutarea este blocată momentan de o clauză pe care olandezul a semnat-o în momentul în care s-a despărţit de Galatasaray.
Marius Şumudică ar putea antrena un fost câştigător al Ligii Campionilor, al campionatului Spaniei şi al celui din Italia. Ar fi cel mai important jucător pe care Şumudică îl pregăteşte. Wesley Sneijder a devenit liber de contract după ce s-a despărţit de Al Gharafa şi Yenicag susţine că fostul internaţional olandez este în negocieri avansate cu Gaziantep Gazişehir.
Echipa lui Marius Şumudică i-a propus un salariu anual de 1,5 milioane de euro, sumă pe care Sneijder ar fi acceptat-o. Însă transferul este blocat în acest moment de o clauză care-l leagă pe Sneijder de Galatasaray.
Mijlocaşul de 35 de ani a jucat la Galatasaray până în vara lui 2017 şi oficialii clubului au fost atunci de acord să-l lase liber de contract, dar cu o condiţie: să achite 20 de milioane de euro dacă în următorii trei ani semnează cu o altă echipă din Turcia.
Interdicţia expiră în vara anului următor, dar cei de la Yenicag scrius că directorul sportiv Ayhan Akman - fost mare jucător la Galatasaray - încearcă să-i convingă pe şefii clubului din Istanbul să renunţe la acea clauză.
Ajuns la 35 de ani, Wesley Sneijder a jucat de-a lungul carierei la Ajax, Real Madrid, Inter Milano, Galatasaray, Nice şi Al Gharafa. A reuşit să câştige - printre altele - Liga Campionilor cu Inter, campionatul în Spania cu Real Madrid şi titlul în Italia cu Inter.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius sumudica