You are here:

”Trebuie să ne mutăm în Bucureşti ca să fim băgaţi mai mult în seamă. Avem jucători la toate echipele din România”. Hagi şi-a lăudat jucătorii după succesul cu Sepsi

”Trebuie să ne mutăm în Bucureşti ca să fim băgaţi mai mult în seamă. Avem jucători la toate echipele din România”. Hagi şi-a lăudat jucătorii după succesul cu Sepsi

Superliga

Comentarii

Gheorghe Hagi a vorbit la superlativ despre jucătorii Farului, după victoria obţinută pe teren propriu, scor 2-0 cu Sepsi.

Antrenorul constănţenilor consideră că, Farul s-a relaxat în repriza secundă, după o primă parte în care a avut clar iniţiativa. De asemenea, Hagi şi-a lăudat foştii fotbalişti, care acum evoluează în străinătate.

”Singura performanţă a României a fost semifinala la U21”

”Jucătorii au făcut un meci extraordinar, şi noi staff-ul am ales tactica potrivită. În a doua repriză am cedat puţin şi nu am mai făcut acea presiune din prima repriză. Ce am lucrat în aceste două zile au fost la un nivel mare. Nu le-am dat nicio şansă celor de la Sepsi.

Nu am fost noi în repriza a doua, am cedat câţiva metri. Sepsi joacă un fotbal foarte bun, combinativ. Mazilu este pe drumul bun. Este un băiat foarte serios, foarte talentat. Uşor, uşor se adaptează la ritmul şi intensitatea primei ligi. Ca el mai avem si alţii. Este un jucător căruia îi place golul.

Avem atacanţi care simt golul. Denis (n.r. Alibec) cu Luis (n.r. Munteanu) s-au luptat. Au făcut presiune, sunt mulţumit. Mazilu de abia a debutat în prima ligă (n.r. de ce l-a schimbat pe Mazilu), trebuie să ştim să gestionăm lucrurile ca lumea.

Aoleu, da. Îi părea rău în vestiar ( n.r. - golul anulat al lui Kiki pentru ofsaid). Kiki a făcut un meci foarte bun. Sistemul a fost foarte bun, i-am surprins pe Sepsi. Kiki e în revenire de formă şi ne bucură lucrul ăsta, că avem alternativ: el, Borza, pe partea dreaptă. Jucăm pentru noi, facem pentru noi să fim fericiţi si bucuroşi.

Nu mă surprinde ca 18 inşi au marcat, pentru ca în alt sezon au fost mai mulţi. Ne plac jucătorii care ştiu să atace. Chiar şi în poarta avem un portar extraordinar cu calităţi care ne ajută pentru că de patru meciuri nu am luat gol, şi se vorbeste foarte puţin despre el.

Meritam să se vorbească şi mai mult despre jucătorii noştri, cu toate că suntem din provincie. Cred ca trebuie să ne mutăm în Bucureşti ca să se vorbească mai mult despre noi. Ne vedem de drumul nostru, lăsăm faptele să vorbească. Facem treabă foarte bună.

Avem tineri care au ajuns în semifinale europene (n.r. semifinala naţionalei de tineret din 2019). Singura performanţă a României a avut-o naţionala U21. Aveam nouă jucători. Toate echipele din prima ligă au jucători de la noi. Ianis s-a impus în Scoţia, Răzvan Marin face bine, Drăguş la fel.

Farul este o fabrică care produce jucători. Nu suntem noi de vină de ce în străinătate jucătorii nu dau randament. Băluţa a avut un ghinion enorm, să stea doi ani pe bară. Cred că am trei închizători, cei mai buni din România (n.r. Nedelcu, Băluţă şi Artean).

Noi nu ne plângem ca jucăm din trei în trei zile.. doar CFR poate face asta. Plătim 25 de jucători. Când vine oportunitatea, trebuie să faci bine. Ne-am redresat repede după înfrângerea cu CFR.”, a declarat Gheorghe Hagi.

Graţie acestui succes, Farul şi-a consolidat poziţia de lider în Superligă. ”Marinarii” au 51 de puncte, în timp ce CFR se află pe locul doi, cu cinci puncte mai puţin dar şi cu un meci în minus.  În următoarea etapă Farul se va deplasa pe terenul Universităţii Cluj.

 

Afla mai multe despre: farulhagi 

viewscnt
Articole similare