Trei jucători din ţara noastră au fost incluşi în top 500 cei mai buni fotbalişti ai lumii. Este vorba de Vlad Chiricheş şi Ciprian Tătăruşanu, de la Napoli, respectiv Fiorentina, dar şi Constantin Budescu, recent transferat în liga a doua din China, la Dalian Yifang.
Topul a fost făcut de celebra revistă World Soccer. Argentina stă cel mai bine, cu 46 de jucători, urmată de Spania, cu 39, şi de Brazilia alături de Germania, fiecare cu câte 34 de fotbalişti.
Dintre echipele cu care împărţim aceeaşi grupă la Euro, Franţa are, după cum era de aşteptat, cei mai mulţi jucători în top: 32. Elveţienii au 7 jucători, iar albanezii, la fel ca noi, trei: veteranul Lorik Cana, de la Nantes, Shkelzen Gashi, de la Colorado Rapids, şi fundaşul lui FC Basel, Taulant Xhaka.
Anul trecut, România a fost reprezentată în top de doi jucători. Alexandru Chipciu, de la Steaua, şi fundaşul Cristian Manea, în prezent la Mouscron, Belgia.
Click AICI pentru topul complet
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








