You are here:

"Tricolorii" şi-au aflat adversara din ultimul meci dinaintea Cupei Mondiale. Ultimul duel direct, în 1993

"Tricolorii" şi-au aflat adversara din ultimul meci dinaintea Cupei Mondiale. Ultimul duel direct, în 1993

Echipa națională

Comentarii

Echipa Naţională a României va juca în luna iunie două partide de pregătire, programate la începutul lunii.

După ce luna trecută a fost oficializată partida din deplasare, cu Georgia, FRF anunţă şi finalizarea discuţiilor pentru cel de-al doilea amical din luna iunie. Astfel, pe 6 iunie, la Bucureşti, pe stadionul Steaua, Echipa Naţională va evolua împotriva selecţionatei din Ţara Galilor.

Acesta va fi al şaselea meci între cele două selecţionate, tricolorii având un palmares pozitiv: trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere. Ultima întâlnire între cele două reprezentative s-a disputat la Cardiff, în noiembrie 1993, partidă ce a consfinţit calificarea tricolorilor la Campionatul Mondial din 1994.

Având în vedere intervalul scurt disponibil şi riscul de a nu mai găsi adversari pentru această perioadă FIFA, programul meciurilor de pregătire din luna iunie a fost stabilit încă de la începutul anului.

Programul echipei naţionale din luna iunie

  • 2 iunie: Georgia – ROMÂNIA (Tbilisi – Mikheil Meskhi Stadium)
  • 6 iunie: ROMÂNIA – Ţara Galilor (Bucureşti – Stadion Steaua)

Afla mai multe despre: echipa nationalafrfromania 

viewscnt
Articole similare