Derby-ul etapei a opta din Liga I, CFR Cluj - FCSB, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. George Ţucudean a egalat pentru campioana României, după ce, Coman deschisese scorul în prima repriza. La clujeni, Julio Baptista n-a fost nici măcar pe banca de rezerve.
"Julio Baptista a dat nişte teste săptămâna aceasta, nu ştiu mai multe detalii de ce nu a jucat. Întrebaţi antrenorii, nu am fost aici, eu am venit marţi la echipă şi nu am avut timp să aflu mai multe detalii. Oricum, la noi tot timpul au fost apele liniştite, au fost doar zvonuri în presă.
Noi ne-am făcut treaba, ne-am antrenat, am jucat, n-am câştigat, asta e partea a doua. Aici e vina noastră, nu a antrenorilor, pentru că noi jucăm în teren. Conceicao normal că rămâne. M-aş bucura, nu văd de ce ar trebui schimbat antrenorul din moment ce se vede o schimbare de atitudine la echipă" , a declarat George Ţucudean.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.