Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă detaliile legate de revenirea Turului României, după cinci ani de absenţă, pe un traseu care va marca Centenarul Marii Uniri.
Traseul ales de organizatori va uni regiunile istorice ale României, trecând prin şapte oraşe: Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Focşani, Buzău, Târgovişte şi Bucureşti.
“Ştim ce responsabilitate avem cu organizarea acestei competiţii după cinci ani. Eu consider că e un eveniment major nu numai pentru ciclism, ci pentru tot sportul românesc. Nu foarte multe competiţii au ajuns la a 51-a ediţie. Chiar în anul centenarului avem o revenire spectaculoasă şi mă bucur că am reuşit să punem pe picioare această competiţie. Federaţia Română de Ciclism are ca obiectiv să pregătească sportivii pentru Jocurile Olimpice şi să creştem campioni. Pentru acest lucru avem nevoie de foarte multe lucruri, iar unul dintre factorii importanţi sunt competiţiile. Anul acesta vom aduna 20 de echipe din America, România, Kuweit, Italia, Olanda şi alte ţări, cu 120 de sportivi la start. Vom parcurge nişte etape foarte frumoase. Turul va începe la Alba Iulia, pe data de 18 sepetembrie, pe 19 prima etapă la Sibiu, apoi Braşov, Focşani, Buzău, Târgovişte şi ultima etapă spre Bucureşti. Acest traseu a fost ales pentru a marca şi a uni regiunile ţării. Nu a fost ales să facem cea mai grea cursă, ci special pentru centenar. Acest tur va marca de acum încolo evoluţia ciclismului românesc, pentru că simt că sportivii români sunt foarte motivaţi. Avem cinci echipe româneşti la start, o premieră, cei mai titraţi ciclişti români, Eduard Grosu şi Serghei Ţvetcov, care va veni special din America”, a declarat Eduard Novak.
Antrenorul lotului naţional de ciclism, grecul Georgios Georgiadis, speră ca în această ediţie tricoul galben să fie îmbrăcat de un ciclist român: “Pentru mine ca antrenor este foarte importantă cursa asta, am văzut că sportivii sunt foarte motivaţi. Am văzut chiar şi că Eduard Grosu îşi doreşte să participe, sper să îl am în echipă pentru a avea doi lideri, alături de Ţvetcov, şi pe parcurs să vedem dacă putem chiar să obţinem tricoul galben, să câştigăm turul cu unul dintre sportivi. Sunt mândru că reprezint ţara ca antrenor şi o să fac tot ce pot pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Echipa va fi una destul de puternică, am sportivi cu experienţă. Vrem să avem un român pe prima treaptă, cu tricou galben, promit să fac tot ce e posibil pentru această performanţă”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eduard Grosu, cel mai bun ciclist român în momentul actual, aşteptă undă verde pentru a concura de la echipa sa, Nippo-Vini Fantini, şi ţinteşte tricoul verde la Turul Ciclist al României. “În 2013 am reuşit să înving într-o etapă şi să mă clasez de două ori pe locul trei. Acum aş vrea să particip la tur, aştept răspunsul echipei mele, vom vedea dacă voi putea să iau startul. Sunt foarte motivat. Revin după o accidentare care m-a ţinut un pic pe loc, altfel aş fi putut să mă gândesc şi la clasamentul general. Având patru etape de sprint, vreau să fiu la start pentru că aş putea să câştig. Avem o echipă naţională foarte competitivă şi cred că colegii mei m-ar putea aduce în cea mai bună poziţie pentru sosirile de etapă. Unul dintre obiectivele mele ar fi tricoul verde în Turul României”, a spus Grosu.
Preşedintele FRC, Eduard Novac a prezentat şi tricourile acordate în Turul României, tricoul galben pentru primul loc în clasamentul general, tricoul alb – cel mai tânăr ciclist, tricoul verde – cel mai bun sprinter, tricoul albastru – cel mai bun ciclist român, tricoul roşu – cel mai bun căţărător.
Cea de-a 51-a ediţie a Turului României va avea loc în perioada 18-23 septembrie, cu cinci etape în program, Alba Iulia – Sibiu, Sibiu – Braşov, Braşov – Focşani, Buzău - Târgovişte şi Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ciclism