You are here:

Un jucător plecat de la CFR Cluj a ”trădat”. A apărut în tricoul marii rivale şi a semnat contractul | FOTO

Un jucător plecat de la CFR Cluj a ”trădat”. A apărut în tricoul marii rivale şi a semnat contractul | FOTOgalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a renunţat la atacantul Alibek Aliev (29 de ani), iar acesta s-a alăturat echipei rivale din oraşul de pe râul Someşul Mic.

Cu cine a semnat Aliev, după plecarea de la CFR Cluj

La sfârşitul săptămânii trecute, CFR Cluj a anunţat plecarea atacantului Alibek Aliev, după şase luni petrecute în Gruia. La câteva zile distanţă, el a apărut în tricoul marii rivale a ”feroviarilor”, U Cluj.

Marţi dimineaţa, acesta a fost prezent pe Cluj Arena, Supercupa dintre CFR Cluj U15 şi FCSB U15, iar reporterii Prima Sport prezenţi pe stadionul cu o capacitate de 30.000 de locuri l-au fotografiat cu kit-ul ”studenţilor” pe el.

Ulterior, la scurt timp după aceea, U Cluj a şi anunţat, în mod oficial, sosirea atacantului suedez, liber de contract, la gruparea pregătită de antrenorul italian Cristiano Bergodi.

”Bun venit, Alibek Aliev! Echipa noastră a ajuns la un acord cu atacantul central Alibek Aliev (29 de ani), care a semnat, marţi, cu FC Universitatea Cluj din postura de jucător liber de contract”, a transmis clubul U Cluj, în mediul online.

Alibek Aliev a fost adus în România la începutul acestui de CFR Cluj, pentru care a disputat 21 de meciuri şi a livrat patru goluri şi şase pase decisive. 

Acum, el va încerca să-şi aducă aportul în atacul rivalei din oraş, U Cluj, de unde este foarte posibil să plece bosniacul Jovo Lukic, prezent la Cupa Mondială, unde a impresionat deja cu un gol la debut.

Afla mai multe despre: u clujcfr clujalibek aliev 

viewscnt
Articole similare