Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Un patron din Superligă apelează la intervenţia divină, înainte de România - Israel: ”Am să pun un acatist”

Un patron din Superligă apelează la intervenţia divină, înainte de România - Israel: ”Am să pun un acatist”
Comentarii

Naţionala de fotbal a României întâlneşte reprezentativa similară a Israelului, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, într-un duel din etapa a 5-a Grupei I, din preliminariile EURO 2024.

Patronul celor de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, a recunoscut că se teme serios de partida cu Israel, dar nu pentru că adversarii ar fi prea puternici, ci pentru că ”tricolorii” nu au arătat foarte multe lucruri pozitive în primele patru jocuri.

Valeriu Iftime: ”Am să-i pun lui Edi un acatist la cea mai frumoasă biserică din Moldova”

În acelaşi timp, omul de afaceri a declarat că va merge la biserică şi va depune un acatist pe numele selecţionerului Edi Iordănescu, pentru ca acesta să aibă noroc şi inspiraţie în cele două jocuri atât de importante pentru fotbalul românesc.

Ca român îmi e frică de Israel. Deşi, nu ar trebui să ne fie frică de echipele de genul acesta. Îmi este frică pentru că nu am demonstrat până acum, în campania aceasta, că putem face un meci bun. Dacă am bătut am avut noroc, cel puţin aşa am văzut eu. Eu nu pot să spun că am încredere în calităţile domnului Iordănescu. Asta, pentru că l-au refuzat pe Boloni.

Să îi dea Dumnezeu sănătate lui Iordănescu, am să îi pun un acatist la cea mai frumoasă biserică din zona Moldovei. Nu ştiu acum dacă acatistele mele rezolvă totul. Şi eu sper să ajungem la EURO”, a declarat Valeriu Iftime, conform fanatik.ro.

Lotul României pentru partidele cu Israel şi Kosovo:

PORTARI

Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 0/0).

FUNDAŞI

Andrei Raţiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă  (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăguşin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racoviţan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2).

MIJLOCAŞI

Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluţă (Farul Constanţa, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3).

ATACANŢI

George Puşcaş (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0).

Afla mai multe despre: romania - israeledi iordanescuvaleriu iftime 

viewscnt
Articole similare