Un român, ”fondatorul fotbalului francez modern”. Povestea uluitoare a selecţionerului străin care a scos naţionala Franţei din ”gaura neagră”

De-a lungul timpului, antrenorii români nu prea au avut performanţe ieşite din comun în fotbalul din vestul Europei, dar au fost şi câteva excepţii, venite să confirme regula. Cea mai mare dintre ele este Ştefan Kovacs, care a ajuns să scrie istorie pentru naţionala Franţei şi să fie apreciat de francezi chiar şi la o distanţă de jumătate de secol.

Românul care a cucerit Vestul. De două ori

Când vine vorba de cei mai mari antrenori români din istorie, în general sunt înaintate trei nume (nu neapărat într-o ordine anume): Mircea Lucescu, Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu. Un al patrulea ar merita şi el în această dezbatere, iar acela ar fi fără îndoială Ştefan Kovacs. Toată lumea îl ştie pentru Ajax, dar a făcut ceva şi pentru naţionala Franţei: i-a redat onoarea.

Ştefan Kovacs, sau ”Pişti”, cum era alintat de prieteni, s-a născut în Timişoara, în octombrie 1920. În tinereţe a jucat fotbal ca mijlocaş la un nivel decent în campionatul românesc şi a prins o experienţă şi în străinătate, în Belgia, la Charleroi (1938-1941).

Dar fotbalistul mai important al familiei era fratele său cu nouă ani mai mare, Nicolae Kovacs, cunoscut pentru faptul că a fost cu naţionala României la toate cele trei Cupe Mondiale din perioada interbelică.

Ca antrenor, Kovacs cel mic a început cu U Cluj, în anii '50, a trecut pe la CFR Cluj (1960-1962), a fost şi secund la naţională timp de cinci ani, iar în perioada 1967-1970 a pregătit-o pe Steaua.

În 1971, o prelua pe Ajax, cea mai bună echipă din Europa la acea vreme. Era chemat să îl înlocuiască pe legendarul Rinus Michels, care pleca de la deţinătoarea Cupei Campionilor Europeni la soarele din Barcelona. 

Numirea lui ”Pişti” ca succesor al ”Generalului” la cârma ”lăncierilor” a fost considerată o mutare îndrăzneaţă, inedită şi foarte riscantă. În fond, era vorba despre tehnician din Estul alb-negru al continentului să aibă o asemenea şansă în carieră în Vestul liber.

Ce contează cu adevărat este că esticul a reuşit să-i îmblânzească pe Cruyff şi restul greilor din vestiarul ”lăncierilor” şi să ducă mai departe moştenirea fotbalului total lăsată de Rinus Michels în capitala Olandei.

În cei doi ani la comanda lui Ştefan Kovacs (1971-1973), Ajax a câştigat tot ce se putea câştiga în fotbal: CCE, campionatul şi Cupa Olandei, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală. Şi a fost cea mai bună echipă europeană din anii '70.

Aventura lui ”Pişti” în Amsterdam se încheia în plină glorie, în 1973, atunci când urma să pătrundă şi mai mult în inima Occidentului, în Franţa, al cărei selecţioner a fost timp de doi ani şi al cărui fotbal l-a revitalizat complet.

Strigătul disperat de ajutor al Franţei

Dar unde era naţionala Franţei în acel moment? Într-o criză profundă şi trecea din decepţie în decepţie. Era necesară o schimbare majoră la faţă a întregului fotbal din Hexagon. 

În ceea ce priveşte Campionatele Mondiale, de la locul 3 reuşit de generaţia lui Just Fontaine în 1958, ”cocoşul galic” a ratat prezenţa la ediţiile din 1962 şi 1970, iar în 1966 s-a calificat, dar a terminat ultima în grupă.

Iar conul de umbră s-a manifestat şi la Europene. Chiar şi mai accentuat. După locul 4 obţinut la turneul inaugural (1960) pe care l-a şi organizat, Franţa eşua complet şi rata calificările la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972. 

Într-un asemenea minim istoric, fotbalul francez avea nevoie de o revoluţie totală, de un schimb complet de generaţii, iar cel responsabilizat cu această sarcină era Ştefan Kovacs, cel mai galonat antrenor la acea vreme în Europa.

Federaţia, statul şi preşedintele

Dar numirea sa ca selecţioner al Franţei n-a fost floare la ureche. S-a realizat printr-o desfăşurare la nivel înalt a evenimentelor. O adevărată aventură în sine.

Pentru că negocierile în cauză au avut loc între Federaţia Franceză de Fotbal, Guvernul francez şi regimul lui Nicolae Ceauşescu. Chiar Preşedintele FFF, Fernand Sastre, i-a scris direct conducătorului României comuniste.

”V-am fi deosebit de îndatoraţi dacă aţi interveni pe lângă autorităţile sportive româneşti pentru a permite venirea în Franţa a domnului Kovacs şi întărirea relaţiilor de prietenie între cele două ţări ale noastre.

Vă exprim anticipat recunoştinţa fotbalului francez, odată cu asigurarea respectuoasei noastre consideraţiuni“, suna scrisoarea trimisă de Sastre lui Ceauşescu. ”Pişti” a primit acceptul să meargă în Franţa doar în anumite condiţii.

În primul rând, din raţiuni financiare. Era nevoit să ”răsplătească” România cu 200 de dolari lunar din venitul său ca viitor selecţioner pentru faptul că a fost lăsat plece din ţară.

”O mare parte din câştig venea la statul român. Deci, statul român câştiga bani. Doar un sfert din salariu îl primeau acolo în străinătate, în valută. Restul îl primeau aici, în România, în lei, dar la cursul valutei din România. Atunci, raportul dolar-leu era: 1 dolar la 18 lei în afară, iar în România era 1 la 2,4”, povestea Ştefan Kovacs junior, fiul lui ”Pişti”, în ”Adevărul”, în 2015.

Dar şi din alte considerente: ”Nu ştiam că a întâmpinat piedici înainte să plece în Franţa, pentru că el avea oarecare trecere la familia Ceauşescu, mai ales că era simpatizat de Elena“, relata, surprins, Ienei, cu mulţi ani în urmă, despre cel care i-a fost antrenor la Steaua.

Afla mai multe despre: stefan kovacs, franta, special, ajax, michel platini, johan cruyff