Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ungaria l-a convocat pe fotbalistul român crescut la Getafe. ”Bine ai venit!”

Ungaria l-a convocat pe fotbalistul român crescut la Getafe. ”Bine ai venit!”

Echipa națională

Comentarii

Ungurii par să mai fi câştigat o ”bătălie” cu omologii lor de la Bucureşti.

Unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători din prima ligă a Ungariei, Kisvarda, Raul Stefan, născut în Spania, la Getafe, din părinţi români, a fost convocat în naţionala U20 a Ungariei şi a acceptat să reprezinte naţionala lui Gulacsi, Orban sau Szoboszlai.

Raul Stefan a acceptat să joace pentru Ungaria

Fundaşul dreapta Raul Stefan ar fi putut juca atât pentru naţionala Ungariei, cât şi pentru România sau Spania. Cu toate acestea, cel puţin pentru moment, alegerea sa este Ungaria, pentru că mama sa deţine şi cetăţenia maghiară.

  • Totuşi, sunt foarte puţine cazuri în care un jucător a optat pentru Ungaria, apoi s-a răzgândit şi a jucat pentru naţionala României.

Raúl Stefan a fost convocat pentru prima oară la echipele de tineret ale Ungariei! E eligibil datorită mamei sale. A pătruns în prima echipă a lui Kisvarda, după ce a fost transferat de la Getafe, în ianuarie 2023.

În campionat, a început ca titular în şase meciuri, iar în alte cinci a intrat pe parcurs. A câştigat 2,1 dueluri, a avut 1,5 mingi respinse şi a recuperat 1,1 baloane pe meci. Bine ai venit, Raúl!”, a scris contul de Twitter Hungarian Football Xtra. 

Raul Stefan a crescut la Getafe!

Părinţii lui Raul sunt din Aiud. Tatăl său, Ovidiu Ştefan, a fost fotbalist la echipa locală, CS Olimpia Aiud.

Raul Stefan a evoluat la CSD Santa Barbera Getafe şi CF Getafe (până la echipa secundă), iar de la 1 ianuarie 2023 s-a transferat la Kisvarda.

După şase luni la echipa secundă de Kisvarda, Raul Stefan a fost ”promovat” la prima echipă, iar în acest sezon a început să-şi câştige rolul de titular.

Raul Stefan este un jucător polivalent. Acesta se simte foarte bine ca fundaş central-dreapta, într-un sistem cu trei fundaşi centrali. De asemenea, poate evolua fără probleme şi ca fundaş dreapta sau mijlocaş dreapta.

  • 100.000 de euro este cota de piaţă a lui Raul Stefan, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: raul stefankisvardagetafeungaria 

viewscnt
Articole similare