Universitatea Craiova a anunţat împrumutul brazilianului Gustavo pe o perioadă de un an în Emiratele Arabe Unite.
Aripa dreaptă a Craiovei va evolua în următorul an la Ajman Club, formaţie din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite. Dacă vor fi încântaţi de evoluţiile lui Gustavo, arabii au opţiunea să îl achiziţioneze definitiv pe brazilianul în vârstă de 28 de ani.
”Gustavo a fost împrumutat în Emiratele Arabe Unite pentru o perioadă de un an, cu opţiune de cumpărare. Îi dorim mult succes în noua aventură la echipa Ajman Club.”, a anunţat Universitatea Craiova, luni seară, pe pagina oficială de Facebook a clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Decizia Univerisităţii Craiova nu a fost pe placul fanilor trupei din Bănie. La postarea de pe Facebook, în care este anunţat oficial împrumutul lui Gustavo, au apărut multe reacţii ale acestora de ”furie” şi de ”tristeţe”. Comentariile evidenţiate sunt în aceeaşi notă.
”Aţi dat un jucător de nota 10 care tot mişca ceva şi aţi oprit hahalera aia de Ivan şi Roman că poate ne duc la sapă de lemn aceste imitaţii de fotbalişti...Nea Cîrţule,Bergodi şi conducerea,treziţi-vă! aduceţi jucători cel puţin de valoarea lui Kolici şi Nistor.”, şi-a exprimat supărarea un fan al Craiovei.
”Strategie de locul ll... locul lll sau lV. Succes cu noua strategie, dar mă îndoiesc. Văd că vă place locul 2 ,locul 3 sau locul 4. Băiatul a plecat să joace, a văzut că nu i se dau şanse şi a făcut bine că a plecat. Eu îl aşteptam mereu în teren, dar nu i s-au dat şanse. Unul dintre cei mai buni jucători, ştia ce să facă, putea să facă multe pentru echipă, bun pasator, avea sut, alerga mult, avea experienţă. Trăgea echipa dupa el. In fine, n-are rost să mai scriu altceva.”, a comentat alt fan decizia clubului, iar lista de comentarii în care opinia suporterului respectiv este împărtăşită poate continua mult şi bine.
Gustavo a evoluat pentru Craiova în 77 de meciuri, în toate competiţiile. Brazilianul a marcat 20 de goluri şi le-a oferit colegilor săi alte cinci pase decisive. Pe parcursul play-off-ului Ligii 1, Gustavo a adunat doar 67 de minute în şapte meciuri, fiind introdus întotdeauna ca rezervă. Chiar şi aşa, aripa dreaptă a reuşit să înscrie un gol, în victoria de pe teren propriu în faţa celor de la FC Botoşani, scor 2-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gustavo a fost împrumutat în Emiratele Arabe Unite pentru o perioadă de un an, cu opţiune de cumpărare. Îi dorim mult...
Publicată de Universitatea Craiova pe Luni, 10 august 2020
Afla mai multe despre: universitatea craiova, liga 1