Iuliu Mureşan este de părere că unul dintre milionarii care o susţin financiar pe Dinamo ar putea rămâne în continuare lângă echipă.
Demiterea lui Mircea Rednic a agitat şi mai mult apele în Ştefan cel Mare. Foarte mulţi membrii DDB s-au retras din program, în semn de protest faţă de decizia luată de Iuliu Mureşan.
Milionarul care ar urma în continuare să o susţină financiar pe Dinamo
Plecarea lui Mircea Rednic a provocat o reacţie în lanţ. Mulţi membri importanţi din DDB au anunţat că nu vor mai da bani pentru echipă, într-o situaţie în care Dinamo suferă grav din punct de vedere financiar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Printre cei care ar fi urmat să se retragă ar fi fost şi Nicolae Badea, poate cel mai bogat membru DDB.
Milionarul în vârstă de 73 de ani a fost în ultima perioadă un pilon important în supravieţuirea lui Dinamo şi de mai multe ori a contribuit cu sume importante pentru achitarea unor datorii.
Mai mult, Nicolae Badea a avut un cuvânt greu de spus şi în campania de transferuri. Omul de afaceri era un mare susţinător al lui Mircea Rednic şi demiterea acestuia l-ar fi făcut să-şi reconsidere însă poziţia.
Au apărut astfel informaţii că Nicolae Badea ar urma să iasă şi el din programul DDB şi să-şi retragă susţinerea financiară, fiind nemulţumit de decizia prin care Iuliu Mureşan l-a demis pe Mircea Rednic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De altfel, Mircea Rednic se afla în biroul lui Nicolae Badea în momentul în care a fost înştiinţat că a fost demis. Cei doi discutau despre campania transferurile pe care Dinamo urma să le facă în iarnă.
Însă Iuliu Mureşan nu crede că Nicolae Badea se va retrage din programul DDB. Preşedintele lui Dinamo susţine că Badea este dinamovist convins şi acesta este principalul motiv pentru care nu va lăsa echipa la greu:
”Domnul Badea nu cred că se va retrage de la Dinamo niciodată, aşa cred eu, pentru că e de prea mulţi ani, chiar e dinamovist şi nu se va retrage niciodată”, a declarat Iuliu Mureşan pentru Telekom Sport.
În vârstă de 73 de ani, Nicola Badea are o avere estimată la 90 de milioane de euro. El a fost în trecut acţionar la clubul din Ştefan cel Mare, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Afla mai multe despre: iuliu muresan