Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Valeriu Iftime ”ia taurul de coarne”: vrea să preia şefia unui partid politic din Botoşani!

Valeriu Iftime ”ia taurul de coarne”: vrea să preia şefia unui partid politic din Botoşani!

Fotbal

Comentarii

Patronul celor de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, a fost propus în fruntea Partidului Naţional Liberal din Botoşani!

Potrivit btonline.ro, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, l-a propus pe omul de afaceri Valeriu Iftime în fruntea PNL Botoşani, după ce fostul şef, Costel Şoptică, a fost obligat să facă un pas în spate.

Valeriu Iftime, şef la PNL Botoşani

Sursa citată anunţă că actualul şef, Costel Şoptică, nu doreşte să cedeze funcţia fără luptă. Acesta a strâns mai multe semnături din teritoriu, prin care vrea să-l convingă pe Nicolae Ciucă de faptul că este potrivit să rămână la cârma PNL Botoşani.

Aşadar, din informaţiile venite dinspre presa locală din Botoşani, Valeriu Iftime, cel care este preşedinte al grupului Elsaco, a ajuns la un acord preliminar cu Nicolae Ciucă, pentru preluarea acestei funcţii.

Noi de 4 ani îl curtăm pe domnul Iftime şi chiar a avut propunerea să candideze în 2020 din partea PNL. Dacă vă aduceţi aminte, a venit şi la o emisiune împreună cu mine prin care am anunţat măsurile economice pe care eu le propuneam pentru Botoşani ca şi candidat la Consiliul Judeţean.

Uşa PNL Botoşani este mereu deschisă pentru un om de afaceri de anvergura domnului Iftime şi pentru alţii ca el. Noi avem acum cu adevărat o echipă unită la PNL Botoşani, iar eu nu demisionez şi nici nu voi ceda. Mi-am anunţat la Iaşi în faţa conducerii centrale asumarea candidaturii la Consiliul Judeţean Botoşani” a declarat Costel Şoptică, conform puterea.ro.

Valeriu Iftime nu a fost implicat activ în politică în ultimii ani, însă, faptul că actuala conducere locală nu a făcut prea mulţi paşi în realizarea visului său - construirea unui nou stadion la Botoşani - l-ar putea determina să ia taurul de coarne şi să mişte singur lucrurile în această direcţie.

Afla mai multe despre: valeriu iftimenicolae ciucapnl 

viewscnt
Articole similare