You are here:

Valeriu Iftime, nedumerit după faza controversată din FC Botoşani - Rapid: "S-a repetat?". Ce problemă a remarcat la echipa sa

Valeriu Iftime, nedumerit după faza controversată din FC Botoşani - Rapid: "S-a repetat?". Ce problemă a remarcat la echipa sa

FC Botoșani

Comentarii

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoşani, a reacţionat ca urmare a rezultatului de egalitate înregistrat de echipa sa pe teren propriu în faţa Rapidului.

FC Botoşani a bifat al doilea rezultat de egalitate consecutiv în acest sezon după ce a debutat cu o remiză în deplasarea de la Voluntari. Botoşănenii au găsit golul egalizator prin Mailat, care a ratat un penalty în primă fază, dar a avut şansa de a executa din nou după ce jucătorii Rapidului au pătruns în careu la momentul primei execuţii.

Valeriu Iftime a fost surprins de faza respectivă şi a crezut că echipa sa a beneficiat de un nou penalty, ci nu de repetarea loviturii de pedeapsă dictată după faultul comis de Paşcanu.

Valeriu Iftime: "Cine s-a uitat la meci a avut ce vedea"

"Da, până la urmă e bine că n-am pierdut, să spunem că tot efortul, entuziasmul din repriza a doua s-a văzut. Este foarte clar că avem o problemă la Hervin, care nu e în forma pe care o credeam eu.

Dacă e în formă, şi cu Lucas (n.r. De Vega), eu zic că putem face o echipă bună. Îmi pare rău de bâlbăiala de acolo, cu cartonaşele galbene. E o chestie de arbitru. Una peste alta, zic că a fost un spectacol frumos. Cine s-a uitat la meci a avut ce vedea. A dat de două ori "11 metri" sau a fost...

(n.r. Au intrat în careu cei de la Rapid). S-a repetat? Mergem mai departe, e chestie de moral, ne bătea Rapidul acasă. Ăsta a fost meciul în seara asta.", a declarat Valeriu Iftime.

Afla mai multe despre: fc botosanisuperligavaleriu iftimerapid 

viewscnt
Articole similare