Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Vasile Dîncu le dă speranţe fanilor stelişti: ”Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă!”

Vasile Dîncu le dă speranţe fanilor stelişti: ”Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă!”

Steaua

Comentarii

Pe 7 iunie, Steaua împlineşte 75 de ani de la înfiinţare.

Vasile Dîncu le dă speranţe fanilor stelişti: ”Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă!”

CSA Steaua a organizat pe Ghencea, marţi, un meci demonstrativ între fostele glorii ale Stelei din anii 80, 90, dar şi din perioada 2003-2007. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat la ceremonia aniversării Stelei că va oferi toate forţele pentru ca Steaua să reajungă pe prima scenă a fotbalului românesc. 

Ministrul Apărării Naţionale consideră că succesul sportului românesc poate fi readus prin intermediul unor echipe precum Steaua Bucureşti. Echipa din Ghencea nu a avut în acest sezon drept de promovare pe prima scenă a fotbalului românesc. Steaua a terminat pe loc de baraj, dar FRF nu i-a permis să îl joace. 

”Vreau să vă spun că sunt hotărât să sprijinim cu toate mijloacele pe care le am la dispoziţie clubul Steaua. Şi este problema conducerii clubului să găsim cea mai bună soluţie pentru ca sportivii noştri să poată să joace în Liga1. Sprijin acest proces şi vă promit că acest lucru se va întâmpla. Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă.

Trebuie să fim întotdeauna recunoscători campionilor olimpici, mondiali ai acestui club. Este o performanţă care aduce glorie României. Putem spera că sportul, prin cluburi precum Steaua, va reuşi să ridice din nou flacăra naţiunii noastre, pentru că suntem o naţiune puternică.

Din păcate, trăim un moment pe care trebuie să-l depăşim cât mai repede. Steaua face parte din istoria noastră, din patrimoniul nostru, din patrimoniul României. Clubul Steaua nu poate fi înjurat, este al României, al armatei României şi al poporului. Trebuie să deschidem acest templu al sportului pentru copii, este o casă a tuturor steliştilor, a steliştilor veritabili”, a  spus ministrul în timpul discursului pe care l-a avut în Ghencea. 

Afla mai multe despre: steaua-liga 1-dîncu 

viewscnt
Articole similare