Ianis Hagi (24 de ani) este într-o situaţie delicată la Rangers, unde a prins doar 35 de minute în acest sezon. Fostul jucător al Fiorentinei a răbufnit după meciul cu Morton din Cupa Ligii Scoţiei, iar antrenorul Michael Beale a decis să îl ”pedeapseacă„.
Ianis Hagi nu a fost trecut pe lista UEFA în vederea play-off-ului cu PSV pentru grupele Ligii Campionilor, astfel, plecarea românului de la cel mai titrat club din Scoţia este iminentă.
Verdict dur în privinţa lui Ianis Hagi. ”Este clar că nu are suportul antrenorului”
Inivtat în studioul Orange Sport, Florin Lovin a explicat motivul pentru care crede că Ianis Hagi are zilele numărate la Rangers. Fostul jucător al FCSB-ului este de părere că Hagi nu este inclus în planurile antrenorului Michael Beale, iar asta o denotă minutele puţine pe care tehnicianul i le-a acordat românului. În acest sezon, Ianis Hagi a bifat doar 35 de minute, iar în stagiunea trecută a adunat doar opt partide, toate din postura de rezervă.
”Este foarte greu ca un jucător accident să revină la o echipă precum Glasgow Rangers, care în campionat câştigă meci de meci. Tu nu ai cum să revii, pentru că echipa bate tot. Dacă eşti într-un campionat mai puternic, precum Premier League, este normal ca la o etapă sau două sa apară o sincopă, şi atunci antrenorul este obligat să schimbe, mai ales în plan ofensiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rangers este o echipă care meci de meci câştigă. Cum să schimbi echipa? Mă uitam la el, a jucat extrem de puţin. Dacă îţi doreşti cu adverărat ca un jucător să revină îi dai mai multe minute. Se vede clar că nu are suporterul antrenorului. Dacă tu chiar ţii la un jucător, îi găseşti loc. Nu ai cum să laşi un jucător în afara lotului decât dacă eşti convins că nu te poate ajuta”, a spus Florin Lovin, în exclusivitate pentru Orange Sport.
Declaraţia lui Hagi l-a enervat pe Michael Beale
„E o victorie, cred că asta este cel mai important lucru acum. Nu a existat un mesaj, când am semnat am ştiut care e treaba mea, aşa că oricând mă aflu pe teren trebuie să creez pentru această echipă, cred că toată lumea ştie ce are de făcut cnd vine aici. Oamenii se aşteaptă să creez şi să creez haos în apărarea adversă, atacuri ofensive, ştiu ce trebuie să fac.
Cred că fiecare fotbalist îşi doreşte să joace, în mod clar sunt dezamăgit de situaţia în care mă aflu, dar ştiţi, respect deciziile, nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect. E antrenorul acestui club, sunt un băiat simplu, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la 100%, vin după o accidentare de un an, ştiu cine sunt, îmi cunosc istoria la acest club, ce am făcut, vreau doar să joc fotbal.
Nu sunt în poziţia de a demonstra ceva cuiva, ştiu cine sunt ca jucător, ştiu ce am făcut aici când am jucat, ce am câştigat la acest club, atât trofee individuale cât şi colective. Aşa cum am spus sunt doar un băiat simplu, iubesc să joc fotbal, asta am făcut încă de când am început să merg, sunt fericit să fiu pe teren, să joc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu m-am simţit niciodată mai bine. Ştiam că am nevoie de un pre-sezon complet, cred că sunt singurul jucător din acest lot care nu a ratat nicio sesiune din pre-sezon, plus din startul sezonului, am fost disponibil din toate punctele de vedere, sunt foarte mulţumit de forma fizică pe care o am, statisticile mele sunt mai bune decât înainte de accidentare, sunt într-un loc bun fizic, mental şi aşa cum spus, vreau să mă bucur de fotbal”, a spus Ianis Hagi, în urmă cu câteva zile.
Ianis Hagi a stat pe tuşă un an, între ianuarie 2022 şi ianuarie 2023 din cauza unei accidentări la genunchi. În tot acest timp, Rangers a disputat 69 de jocuri.
- Citește și
- Înlocuitor pentru Compagno? Mihai Stoica îl laudă pe atacantul care e gata să rupă plasele la FCSB: "El are asta, e mare lucru!" | EXCLUSIV
- MM Stoica, neimpresionat de jocul unei rivale la titlu: „N-am văzut-o în viaţa mea aşa vulnerabilă!” | EXCLUSIV
- Chindia, un nou egal în Liga 2 cu Vasile Miriuţă la debutul pe banca tehnică
- MM Stoica a vorbit despre principala rivală a FCSB-ului în lupta la titlu: „E peste CFR, pare cea mai bună echipă cu care ne confruntăm!” | EXCLUSIV
- MM Stoica a vorbit despre principala rivală a FCSB-ului în lupta la titlu: „E peste CFR, pare cea mai bună echipă cu care ne confruntăm!” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: ianis hagi, rangers