FIFA va mări plăţile către echipele participante la Cupa Mondială din 2026 la aproape 900 de milioane de dolari, a anunţat marţi forul mondial, invocând succesul comercial al turneului său emblematic, care a fost extins, relatează Reuters.
Consiliul FIFA, reunit la Vancouver înaintea celui de-al 76-lea Congres FIFA, a aprobat o creştere de 15% a fondurilor care urmează să fie distribuite tuturor celor 48 de federaţii membre participante la turneul de anul viitor din Canada, Mexic şi Statele Unite.
Fondul total va creşte la 871 de milioane de dolari, a anunţat FIFA, fiecare echipă participantă urmând să primească o sumă mai mare pentru pregătire, de 2,5 milioane de dolari, faţă de 1,5 milioane de dolari anterior.
Fondurile alocate calificărilor vor creşte, de asemenea, de la 9 milioane de dolari la 10 milioane de dolari, iar FIFA a precizat că alte contribuţii pentru echipe vor include subvenţii pentru cheltuielile delegaţiilor echipelor şi o alocare mai mare de bilete pentru echipe, în valoare totală de peste 16 milioane de dolari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„FIFA este mândră să se afle în cea mai solidă poziţie financiară din istorie, ceea ce ne permite să ajutăm toate asociaţiile membre într-un mod fără precedent”, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino. „Acesta este încă un exemplu al modului în care resursele FIFA sunt reinvestite în fotbal.”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Amploarea organizării unui turneu pe teritoriul Americii de Nord, cu deplasări pe distanţe lungi, regimuri fiscale diferite şi cerinţe operaţionale semnificative, a stârnit îngrijorare în rândul unor naţiuni participante.
UEFA a transmis preocupările exprimate de mai multe federaţii europene, potrivit cărora echipele ar putea întâmpina dificultăţi în a-şi acoperi cheltuielile dacă nu ajung în fazele finale ale competiţiei.
Cupa Mondială din 2026 va fi prima ediţie a turneului masculin care va include 48 de echipe, faţă de 32, şi se va desfăşura în Statele Unite, Canada şi Mexic. Creşterea numărului de echipe survine în contextul în care FIFA se pregăteşte pentru cea mai mare şi mai profitabilă Cupă Mondială din istorie, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi oportunităţi extinse de venituri din vânzarea biletelor, sponsorizări şi drepturi de difuzare.
- Citește și
- A înnebunit pe teren şi plăteşte scump: Câte etape va lipsi portarul care a şocat Spania, după ce şi-a lovit cu pumnul un adversar
- Jovo Lukic, marcat de perioada petrecută la Universitatea Craiova: “M-am gândit să termin cu fotbalul. Uite unde sunt acum”
- VIDEO | Un copil l-a luat peste picior pe Manuel Neuer, în timpul meciului PSG - Bayern. Ce a păţit fostul campion mondial
- BREAKING | Verdict devastator: Mykhailo Mudryk, suspendat 4 ani pentru dopaj! Fostul star de la Chelsea, aproape de retragea din carieră
- “Legea Novak”, declarată neconstituţională! Motivele pentru care a picat măsura care ar fi schimbat radical echipele sportive. “Vă spun de ce nu se doreşte”
- Potapova a învins-o pe Pliskova şi este prima „lucky loser” ajunsă în semifinala unui turneu WTA 1000
- Bătaie de cap pentru Rapid. Verdictul medicilor după ce Marian Aioani a ieşit accidentat în meciul cu Dinamo
- ”Bocciu” nu s-a putut abţine! Postarea făcută de Rapid pe Facebook l-a iritat teribil pe liderul galeriei giuleştene: ”Voi sunteţi întregi la cap?”
- Basarab Panduru, scut în jurul unui antrenor din Superligă! Analiza expertului şi concluzia: ”A construit o fundaţie solidă! Nici nu mai contează dacă nu se alege cu nimic în acest sezon”
- Regina voleiului! Petrecerea a început chiar pe teren: „Cred că încă nu realizez 100% ce s-a întâmplat, dar sunt foarte mândră”
- Dan Şucu, vinovat pentru haosul de la Rapid? Panduru, discurs dur în direct: ”Peştele de la cap se împute! Nu înseamnă că dacă dai bani ai făcut tot”
- Fotbalistele afgane vor putea participa la meciuri internaţionale oficiale. FIFA a aprobat o modificare de regulament
- Începe un nou proces Maradona! Două surori şi fostul avocat al lui "El Pibe d'Oro", judecaţi pentru fraudă
- Schimbări majore la CFR Cluj! Nelu Varga, gata să-l readucă pe Marian Copilu: "Ridicăm ştacheta"
Afla mai multe despre: cupa mondiala 2026








