Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste uriaşă pentru Dinamo! Proiectul noului stadion urmează să ajungă pe masa Guvernului. Toate detaliile

Veste uriaşă pentru Dinamo! Proiectul noului stadion urmează să ajungă pe masa Guvernului. Toate detaliile
Comentarii

Visul fanilor lui Dinamo poate prinde contur după zeci de ani de aşteptare.

Un nou pas în construirea stadionului Dinamo

Una dintre principalele probleme avute de Dinamo în istoria recentă este reprezentată de lipsa unui stadion modern. Mulţi oameni potenţi financiar au refuzat să investeacă la clubul din Ştefan cel Mare tocmai din cauza acestui impediment.

Acum însă, proiectul noului stadion este mult mai aproape de realizare decât a fost vreodată. Un nou pas legislativ a fost bifat. Ministerul Finanţelor a aprobat investiţia pentru Arena Multifuncţională Dinamo, iar avizul urmează să treacă prin circuitul preliminar în procedura de transparenţă şi publicat în termen de 10 zile, anunţă Prosport.

După finalizarea procedurii de consultare politică, proiectul de Hotărâre de Guvern va ajunge pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Din acest punct, un singur pas ar mai trebui finalizat: aprobarea HG-ului şi publicarea în Monitorul Oficial.

Invesitiţia totală este de 173 de milioane de euro, iar noua Arenă Dinamo ar urma să aibă 25 059 de locuri.

Dinamo pregăteşte cel mai important transfer al iernii!

Dinamoviştii au probleme mari în clasamentul Superligii, acolo unde ocupă ultima poziţie după 24 de etape, cu 16 puncte. Totuşi, Andrei Nicolescu nu a renunţat la lupta pentru salvarea de la retrogradare şi munceşte din greu pentru a aduce noi jucători.

Cea mai recentă ţintă? Atacantul kosovar Astrit Selmani, actualmente liber de contract. Vârful de 26 de ani s-a despărţit de Hapoel Beer Sheva recent, deşi gruparea din Israel plătea 1 milion de euro pentru serviciile sale în 2022, anunţă Fanatik.

Dacă totul decurge conform planului gândit de Nicolescu, acesta ar fi al 7-lea transfer din această iarnă al lui Dinamo, după Darko Velkovski, Goergi Milanov, Damgoj Pavicic, Eddy Gnahore, Dorian Răilean şi Petru Neagu.

  • 350.000 de euro este cota de piaţă a lui Astrit Selmani, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
  • 5 meciuri a bifat atacantul pentru naţionala statului Kosovo

 

Afla mai multe despre: dinamostadionproiect 

viewscnt
Articole similare