Cagliari este decisă să-i prelungească înţelegerea lui Walter Zenga, anunţă presa din Italia.
Walter Zenga (60 de ani) va rămâne la Cagliari şi în sezonul viitor. Formaţia antrenată de fostul mare jucător de la Internazionale Milano ocupă în prezent locul 11 în Serie A cu 40 de puncte.
Iniţial, lui Zenga i s-a cerut să ducă echipa în primele zece din Italia, pentru a i se asigura continuitatea la club.
Mulţumiţi de jocul şi rezultatele echipei sub comanda lui Zenga, dar şi de munca sa în condiţii dificile, oficialii clubului l-ar fi anunţat deja pe Zenga că îi prelungeşte acordul şi pentru stagiunea viitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Walter Zenga are şase meciuri la cârma echipei şi a pierdut doar două dintre ele. Cagliari are şapte goluri marcate sub comanda lui Zenga şi şase goluri primite. Fostul tehnician de la FCSB şi Dinamo a câştigat meciurile cu SPAL şi FC Torino, şi a pierdut greu la Verona şi cu Atalanta. În etapa cu numărul 32, Cagliari joacă pe teren propriu contra celor de la Lecce.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: walter zenga