Petrolul Ploieşti anunţă că s-a organizat şi că va avea cea mai numeroasă galerie dintre echipele de provincie la meciul cu Steaua, care se joacă luni, ora 20:45, în direct la Dolce Sport şi cu faze video pe www.dolcesport.ro
Aproximativ 6.000 de fani ai echipei Petrolul Ploieşti vor fi prezenţila meciul cu Steaua, dintre aceştia 2.500 urmând să se deplaseze la Bucureşti cu un tren închiriat, informează Mediafax.
Aproximativ 2.500 de suporteri vor merge în Capitală cu trenul, ei urmând să fie însoţiţi pe traseu de forţe de ordine din cadrul Grupării mobile de Jandarmi Prahova şi să fie flancaţi de la Gara Obor până la Arena Naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform unor surse, costurile pentru închirierea garniturii feroviare, suportate de către clubul ploieştean şi de către suporteri, sunt de aproximativ 30.000 de lei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Prefectul judeţului Prahova a declarat că, pe lângă cei 2.500 de suporteri care se vor deplasa la Bucureşti cu trenul, la meciul cu Steaua sunt aşteptaţi numeroşi alţi fani, numărul total al acestora urmând a fi de aproximativ 6.000, după ce mulţi dintre ei şi-au cumpărat bilete online.
Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 140.000 de fani ;)