Mircea Lucescu a fost resuscitat de staff-ul medical al „tricolorilor”, după care transportat la Spitalul Universitar Bucureşti şi internat pentru analize amănunţite.
Piţurcă, sfat pentru Mircea Lucescu: ”Stresul e cel mai rău pentru organism”
Duminică dimineaţă, 29 martie 2026, Mircea Lucescu a leşinat în cantonamentul naţionalei, a fost resuscitat la faţa locului şi ulterior transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti
Victor Piţurcă (69 de ani) a vorbit despre situaţia echipei naţionale, dar şi despre starea lui Mircea Lucescu din ultima perioadă.
- Selecţionerul se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac
Întrebat despre Mircea Lucescu, selecţioner la 80 de ani cu aceiaşi pasiune, în ciuda problemelor medicale, Piţurcă i-a dat un sfat important după cele întâmplate ieri la Mogoşoaia,
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este ceva fantastic pentru vârsta lui, chiar m-am mirat foarte tare, dar vedem ce s-a întâmplă pentru că e stresul meciurilor de la echipa naţională, care de când a venit l-au făcut să aibă probleme ăstea de sanatate. E foarte grea viaţa de antrenor şi prin ce a trecut Lucescu în ultimul timp nu merita, dar asta este viaţa de antrenor, nu ai ce face...
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El a avut o perioadă grea, este un stres fantastic, nu ştiu dacă oamenii şi-au dat seama însă stresul e cel mai rău pentru organism.
(n.r. mai vrea selecţioner la un moment dat) Omul toată viaţa visează, ai diferite momente în viaţa când te gandeşti, când vezi reuşite, nereuşite şi dacă aş fi fost eu, te mai gândeşti”, a declarat Piţurcă.
- Amicalul Slovacia – România se dispută marţi, de la ora 21:45, la Bratislava.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, naţionala româniei, victor piţurcă


.webp)





