Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Victoria cu CFR Cluj, din Ghencea, i-a dat aripi lui Gigi Becali: ”Pe danezi îi spulberăm noi!"

Victoria cu CFR Cluj, din Ghencea, i-a dat aripi lui Gigi Becali: ”Pe danezi îi spulberăm noi!"

FCSB

Comentarii

Gigi Becali (65 de ani) a prefaţat meciul dintre FCSB şi Nordsjaelland, care va avea loc în preliminariile Conference League.

FCSB o va întâlni pe Nordsjaelland, în turul trei preliminar al Conference League, iar meciul tur se va juca joi, 10 august, de la ora 21:30. 

Manşa retur va avea loc o săptămână mai târziu, în Danemarca.

Gigi Becali a organizat o nouă conferinţă în stilul caracteristic şi, printre multe subiecte abordate după victoria cu CFR Cluj, din Ghencea, a vorbit şi despre ”dubla” europeană cu vicecampioana Danemarcei.

Victoria cu CFR Cluj, din Ghencea, i-a dat aripi lui Gigi Becali: ”Pe danezi îi spulberăm noi!"

Finanţatorul FCSB-ului a fost foarte bine dispus şi, mai în glumă, mai în serios, a afirmat că echipa sa o va ”spulbera” pe Nordsjaelland.

Dar, totuşi, a luat în calcul şi cealaltă variantă, cea în care FCSB ar putea fi şi ea zdrobită de formaţia nordică.

"Poate ne dau ăştia de ne satură! O să zică “Ţi-am adus echipă din Danemarca!” (n.r. râde). Doamne, să nu fie aşa! Nu-i cunosc pe danezi, dar ei au zis că sunt echipă tare.

Dacă sunt danezi… sunt italieni, francezi, spanioli, englezi? Sunt danezi, ce să facă? Nu prea cunosc echipe din străinătate, ştiu doar de la noi. Dar pe danezi îi spulberăm noi!", a declarat Gigi Becali, în faţa reşedinţei sale.

Meciul tur al FCSB-ului cu Nordsjaelland se va disputa pe stadionul "Arcul de Triumf”, nu pe Ghencea, aşa cum s-ar fi dorit iniţial.

În cazul în care trece de danezi, FCSB va juca în play-off-ul Conference League cu învingătoarea dintre Sabah (AZE) şi Partizan Belgrad (Serbia).

Afla mai multe despre: fcsbgigi becaliconference league 

viewscnt
Articole similare