You are here:

”Victoria nu poate fi pusă la îndoială”. Reacţia lui Laszlo Balint după ce a răpus-o pe FCSB: ”Demonstrăm că putem să fim şi eficienţi”

”Victoria nu poate fi pusă la îndoială”. Reacţia lui Laszlo Balint după ce a răpus-o pe FCSB: ”Demonstrăm că putem să fim şi eficienţi”

UTA

Comentarii

Laszlo Balint (43 de ani) a tras concluziile după victoria extrem de importantă reuşită de UTA Arad contra FCSB-ului, în penultima etapă a sezonului regular.

UTA Arad a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, echipa bucureşteană FCSB, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii.

La Arad gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Tamm, în minutul 14. Florin Coman a egalat repede, în minutul 18, însă arădenii au marcat de două ori în repriza secundă, prin Postolachi (64) şi Ubbink (78).

Fără antrenor pe bancă, FCSB a pierdut meciul şi a rămas cu 54 de puncte, pe locul 3, iar UTA e pe locul 14, cu 29 de puncte.

Reacţia lui Laszlo Balint după ce a răpus-o pe FCSB: ”Victoria nu poate fi pusă la îndoială”

La finalul meciului, Laszlo Balint a fost extrem de mulţumit de jocul şi rezultatul obţinut de echipa sa, o victorie pe care o consideră crucială.

Tehnicianul arădenilor speră să facă încă un meci solid în deplasarea de la Craiova, contra Universităţii, în ultima etapă a sezonului regular.

”Avem mult până departe. Mai degrabă, este o victorie crucială pentru moralul şi încrederea noastră. Am demonstrat de ce suntem capabili.

Am jucat împotriva celor mai bune echipe din campionat. Mergem şi la Craiova, o altă echipă care se bate la câştigarea titlului. Am demonstrat că suntem mult peste locul din clasament din punct de vedere valoric.

Am avut momente în care am fost puţin crispaţi, dar în repriza a doua am demonstrat că merităm să câştigăm acest meci. Victoria nu poate fi pusă la îndoială.

Sunt trei puncte foarte importante. Demonstrăm că putem fi eficienţi. Aveam nevoie de o victorie ca de oxigen. Până la urmă, aşa a fost programul, dar la fel aş fi spus de orice adversar.

Mai avem un meci din sezonul regular, îl vom trata la fel. Mergem la Craiova cu încrederea pe care ne-o dă acest rezultat.

Nu am nimic de demonstrat la Craiova. Sunt antrenor la UTA Arad. Mă interesează să facem punctele necesare să ne atingem obiectivul”, a declarat Balint, după meci.

Afla mai multe despre: utalaszlo balint 

viewscnt
Articole similare